Primăria Municipiului Constanța a distribuit dezinfectanți – substanță concentrată pe bază de clor și covorașe – pentru 4662 de scări de bloc din oraș.
Dacă mai sunt asociații de proprietari care nu au primit materialele dezinfectante din diverse motive, pot suna, de luni până vineri, la numărul de telefon 0241.484.207 și să solicite acest lucru iar echipele municipalității le vor aduce în scurt timp.
Pot solicita soluție și covoraș și asociațiile de proprietari care nu sunt, deocamdată, constituite sau se află în curs de constituire.
Din dispoziția primarului Decebal Făgădău, Primăria Municipiului Constanța a achiziționat material dezinfectant suficient pentru toate scările de bloc din oraș.
De asemenea, continuă distribuirea dispenserelor cu dezinfectant pentru mâini în scările de bloc. Până acum, echipele municipalității au distribuit peste 1500 de dispozitive.
Trebuie să fim responsabili, să respectăm normele de igienă și să evităm deplasările. STAȚI ACASĂ! Preveniți răspândirea COVID-19!