Primăria Constanța a emis, în luna noiembrie, o autorizație de construcție pentru una din firmele controlate de omul de afaceri tulcean Tănase Bela, și anume Belnicos Construct SRL.
Autorizația îi permite acesteia să ridice un bloc de patru etaje în cartierul Coiciu, pe strada Steagului, pe care marea majoritate a locuințelor sunt case.
Blocul se va ridica la numărul 50, aproape de strada Soveja, unde se află și imobile de opt etaje.
Autorizația de construcție emisă de Primăria Constanța este valabilă 24 de luni.
Potrivit Termene.ro, Belnicos Construct SRL a fost înființată în data de 2019. Administrator este Tănase Bela, care este și asociat cu 50% din capitalul social, alături de Dincă Enache, tot cu 50% din capitalul social. Firma nu a avut activitate din anul 2020 până în anul 2022 și niciun angajat. Datoriile au ajuns la suma de 869.860 de lei.
Tănase Bela deține și firma Cambela Prod. În România există numai 39 de firme care au avut, în anul 2022, o cifră de afaceri de peste un miliard de lei. Printre ele, una singură este din Dobrogea: Cambela Prod. Ocupă locul 34. Are ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor si tutunului neprelucrat. A avut o cifră de afaceri de 1,11 miliarde lei, în creștere cu 34% față de 2021, un profit de 29,9 milioane lei, în scădere cu 35%, și o medie de 63 de angajați.
Tănase Bela vrea să construiască un bloc de șase etaje și în cartierul Palazu Mare, pe strada Rozelor. APM Constanța a anunțat publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire imobil locuințe colective S + P + 5Etaje + 6Etaje – 7Etaje, parcaje, împrejmuire teren și organizare de șantier“, propus a fi amplasat pe strada Rozelor nr. 5, VN 387/3/1 și VN 387/4, lot 1 din cartierul Palazu Mare, nr. cadastral 258159, municipiul Constanța.
Tănase Bela a mai construit un bloc pe strada Cașin, contestat vehement de vecini. Are un teren și pe bulevardul Lăpușneanu, despre care Felicia Ovanesian spune că primarul Vergil Chițac a propus exproprierea chiar la sugestia lui Tănase Bela.
Nu l-am putut contacta pe Tănase Bela pentru un punct de vedere, dar îi stăm la dispoziție în acest sens. Detalii puteți afla AICI.
Alt oportunist. Daca legile ar fi respectate in tara asta, 3 sferturi din ei ar fi la mititica. Iar noi nu ne-am mai uita la alte natii cu frustrare mirandu-ne de ce o duc mai bine
Toti oamenii de afaceri sunt oportunisti, e ceva normal. Cei care stau in cur si comenteaza, cum faci tu, sunt destinati sa munceasca pentru stat sau pentru oportunistii de care vorbesti. Inca ceva…domnul este roman, nu este alta natie
Makemaushi la interior. Makemaushi la exterior. Au pus mâna pe Constanța.
Este clar ca in tara asta, daca Doamne fereste, reusesti sa faci bani, esti catalogat ca infractor, oportunist, profitor, dupa care se trece la radacini….moldovean, machidon…..orice, dar orice racoreste frustratul care scrie mizeriile respective. Multa sanatate!