Primăria Constanța introduce 22 de noi sensuri unice în centrul orașului

Primăria Constanța va introduce 23 de noi sensuri unice, toate în centrul orașului! Decizia a fost anunțată de instituție printr-un comunicat de presă.

Decizia a fost luată la o întâlnire la care au participat „experți în sistematizare rutieră” (nu ni s-a spus cine sunt aceștia) și reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Direcției Generale Poliția Locală Constanța: comisarul șef Marius Ghiță, adjunctul Poliției municipiului Constanța și Adrian Palade, șef Serviciul Rutier. Primăria a ținut să menționeze că „problema mobilității și a fluidizării circulației la nivelul zonelor rezidențiale au constituit subiectul întrunirii coordonate de viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu”.

În urma discuțiilor, s-a decis extinderea sensurilor unice existente pe străzile cuprinse între bulevardul Tomis și strada Răscoalei din 1907 până la intersecția cu bulevardul Mamaia, respectiv strada I.G. Duca. Implementarea acestei măsuri este necesară atât pentru fluidizarea traficului rutier, cât și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar.

„Constanța este un oraș în plină dezvoltare. Zonele rezidențiale nu au fost proiectate pentru a deservi eficient gradul mare de mobilitate a persoanelor de astăzi, în special în ceea ce privește traficul rutier. În zona centrală a municipiului Constanța, reconfigurăm sistemul de trafic pentru a asigura simultan condiții optime pentru circulația pietonilor pe trotuare, o fluență a traficului rutier și spații de parcare pentru riverani”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu.

Astfel, începând de la 1 martie, circulația rutieră va fi reorganizată astfel:

  1. – pe strada Tudor Vladimirescu, circulația va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre strada Mihai Viteazu și dinspre strada I.G. Duca spre strada Mihai Viteazu;
  2. – pe strada Dimitrie Bolintineanu se va circula dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia;
  3. – pe strada Decebal se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Răscoalei din 1907;
  4. – pe strada Dacia circulația va fi permisă dinspre strada Răscoalei din 1907 spre bulevardul Mamaia;
  5. – pe strada Sarmisegetuza se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Răscoalei din 1907;
  6. – pe strada Constantin Brătescu se va circula dinspre strada Răscoalei din 1907 spre strada I.G. Duca;
  7. – pe strada General Manu circulația va fi permisă dinspre strada Ion Lahovari spre bulevardul Mamaia;
  8. – pe strada Păcii se va circula dinspre strada Slt. Abdulachim Chiazim spre strada Tudor Vladimirescu;
  9. – pe strada Slt. Abdulachim Chiazim circulația va fi permisă dinspre strada Siretului spre strada General Manu;
  10. – pe strada Siretului se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Griviței;
  11. – pe strada Ion Lahovari circulația va fi permisă dinspre strada Griviței spre bulevardul Mamaia, respectiv strada Griviței către strada General Manu;
  12. – pe strada Miron Costin se va circula dinspre bulevardul Mamaia spre strada Griviței;
  13. – pe strada Griviței se va circula dinspre strada Miron Costin spre strada Ion Lahovari și dinspre strada Mihăileanu spre strada Mihai Viteazu;
  14. – pe strada Zorilor se va circula dinspre strada Sabinelor spre bulevardul Mamaia;
  15. – pe strada Sabinelor se va circula dinspre strada George Enescu spre strada Mihai Viteazu;
  16. – pe strada Ilarie Voronca se va circula dinspre strada Decebal spre strada Griviței;
  17. – pe strada George Enescu se va circula dinspre strada Griviței spre bulevardul Mamaia;
  18. – pe strada Ștefan Mihăileanu se va circula dinspre strada Dimitrie Bolintineanu spre strada Ștefan cel Mare;
  19. – pe strada Cpt. Petre Romulus se va circula dinspre strada Griviței spre strada Sarmisegetuza;
  20. – pe strada Gheorghe Lazăr se va circula dinspre strada Constantin Brătescu spre strada Sarmisegetuza;
  21. – pe strada Mercur se va circula dinspre strada Sarmisegetuza spre Piața Griviței;
  22. – pe strada Jupiter se va circula dinspre Piața Griviței spre strada Sarmisegetuza.  
Un fel de hartă a noilor sensuri unice postată de primărie

Potrivit proiectului de resistematizare rutieră, pe strada I.G. Duca, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Avram Iancu, se va institui oprirea interzisă pe ambele sensuri de mers. Ca măsură complementară, se va permite efectuarea virajului la stânga din strada I.G. Duca pe strada Tudor Vladimirescu, spre strada Ștefan Mihăileanu.

REMEMBER. Iată ce spunea primarul Vergil Chițac în campania electorală:

„De câțiva ani, nu de ieri, de azi, primarul Făgădău a început o campanie de instituire a unor sensuri unice în oraș. Așa i-ar fi spus, chipurile, niște specialiști ai unei bănci europene, specialiști pe care nimeni nu i-a văzut la față, care nu au prezentat niciodată – nici ei, nici primăria – un studiu de trafic profesionist, așa cum se face.”

Vă recomandăm și: Sejur de lux în America, pe bani publici, pentru viceprimarul Ionuț Rusu. Cazare la cinci stele


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Primăria Constanța introduce 22 de noi sensuri unice în centrul orașului

  1. Eu cind v-am zis ca asta nu-i Amiral ci Moș Teacă, voi ce ați facut?
    Va zjc eu, l-ați ales. Si nici macar constantean nu-i.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Forțele Navale Române, la momentul bilanțului. Ce au făcut în 2021, ce își propun pentru 2022

mie feb. 2 , 2022
Șeful Statului Major al Forțelor Navale (SMFN), contraamiral Mihai Panait, a prezentat ministrului apărării naționale, domnul Vasile Dîncu, modul de îndeplinire a obiectivelor pe care Forțele Navale Române le-au avut în anul 2021, în cadrul unei ședințe de bilanț, care a avut loc marți, 1 februarie, la București, în prezența […]
fortele navale (2)

V-ar putea interesa și: