Primăria Constanța ne invită „să ne bucurăm” de spectacolul de drone și artificii care ne costă 186 de lei pe secundă

Pe 15 august, Primăria Constanța ne așteptăm în număr cât mai mare să vedem un spectacol de drone și artificii despre care spune că ar fi unic în România.

„Timp de 14 minute, în intervalul orar 22:30-23:00, ridicăm cu toții privirile spre cer, în zona Digului Verde, și ne bucurăm de un moment emoționant. Întreaga scenografie este special concepută pentru Ziua Marinei, cu design unic și personalizat format din drone și efecte pirotehnice speciale, sincronizate cu muzica înălțătoare a Madrigalului. Show-ul constă într-un joc de lumini și forme realizat cu ajutorul a peste 150 de drone folosind cea mai dezvoltată tehnologie pentru a transmite un mesaj și pentru a crea o atmosferă unică nemaivăzută până acum în lumea spectacolului. Nici cei care vor participa la manifestările de pe timpul zilei nu vor fi privați de spectacolul de pe cer. În intervalul orar 10:30-11:00, constănțenii și turiștii prezenți în Portul Tomis se vor bucura de un impresionant spectacol de artificii de zi.”, a anunțat primăria.

Ce nu a spus este cât costă. Vă spunem noi.

Primăria Constanța plătește 159.947,61 lei fără TVA, adică 190.337,66 lei cu TVA, pentru cele două spectacole.

Firma care a primit contractul, Evdelo Outsourcing SRL, a organizat și un spectacol cu drone de Zilele Constanței 2023, de 10 minute, pentru 83.652,70 lei fără TVA. Adică 9.943 de lei pe minut, TVA inclus, sau 165 de lei pe secundă. Detalii aici: Primăria Constanța plătește aproape 100.000 lei unei firme fără niciun angajat pentru un spectacol cu drone de 10 minute

Evdelo Outsourcing SRL, din București, a fost înființată în 2020. În anul 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 1.012.012 lei, un profit net de 536.451 de lei, fără avea niciun angajat. Firma a organizat spectacole cu drone în mai multe orașe din România.

Recomandare: Primăria vrea să plătească 476.000 de lei pentru două spectacole dedicate imaginii Fecioarei Maria


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

7 comentarii la “Primăria Constanța ne invită „să ne bucurăm” de spectacolul de drone și artificii care ne costă 186 de lei pe secundă

  1. Primăria are bani la dispozitie din taxele și impozitele noastre (ex: nu a construit o parcare ci pe vechile străzi a tras niște dungi cu vopsea albă (singura cheltuială) și încasează zilnic bani ). Dacă nu ajug banii nu-i problemă vor crește taxele și impozitele. Important este: constănțenilor nu le pasă cum sunt cheltuiți banii lor ei doar se bucură de spectacolul oferit (cred gratuit de primarie). Frumos să se organizeze lunar cite un astfel de eveniment constănțenilor.

  2. La banii ăștia făcea un spectacol cu Boeing-uri 747!
    Aranjați dracului haznaua asta de oraș și după aia faceți tot felul de mascarade!

  3. In loc de drone si alte kkturi mai bine construiti niste parcari .
    Dar nu ae vrea ca avem politie locala pe bani grei care sta la panda sa ridice masini ptr bani la buget .
    Constantenii va doresc multa …

  4. Foarte bine că se organizează astfel de spectacole.
    Foarte rău că li se umplu buzunarele unor firme așa zise fantome, dar cu siguranță își împart profitul între ei.
    Dați unor firme străine decât unor hoți astfel nu veți mai împărți cașcavalul.
    Construiți parcări. Beliți ochii și voi la alții ex
    China (mama lor de comuniști ),prostia și hoția merg mână în mână cu hoția și mass-media

  5. Ziua de 15 August este Sfanta Maria ocrotitoarea marinarilor si Ziua Marinei este o zi sfanta cu semnificatii deosebite pentru constănțeni trebuie sarbatorita cu cele mai inalte onoruri si
    festivitati. Firma de transport local a anuntat ca programul autobuzelor este până la orele 23.00.Spectacolul de artificii se desfășoară intre orele 22.30-23.00. Onorata institutie care afirma ca este la dispozitia calatorilor este rugata ca ultimul autobuz sa plece de la Poarta1 la orele 23.10,astfel clientii lor vor urmari spectacolul alergand după ultimul autobuz.In weekend pe timpul verii ar trebui prelungit programul autobuzelor care circulă la Poarta 1 până la orele 24.00. In București liniile de noapte circulă intre orele 23.00-01.00 la un interval de 30 minute,iar între orele 01.00-04.00 la un interval de 60 mi
    minute. La noi aceste linii circula toata noaptea la un interval de 30 minute pt ca are balta peste adica la noi primaria.

  6. O mare dezamăgire acest „mare spectacol” la care am fost „invitați”.
    Iar ca sa scoată banii investiți au trimis poliția locală pe teren sa dea amenzi, in condițiile in care orașul a fost și este, de luni întregi, un mare șantier fara muncitori 3 zile din 5.
    Felicitări administrației! Așteptam cu nerăbdare alegerile!🙏

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Casieriile RAJA, închise pe 15 august

joi aug. 10 , 2023
Casieriile și birourile de relații cu publicul ale RAJA S.A. vor fi închise marți – 15 august 2023, de Sf. Maria, dar activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura fără întrerupere. Luni – 14 august 2023, activitatea societății […]
casierie raja

V-ar putea interesa și: