Primăria Constanța nu va mai taxa parcarea în centrul orașului și pe timpul nopții.
„Pe măsură ce se schimbă viața într-o anumită zonă, ne adaptăm, astfel încât să coexiste și locatarii, și agenții economici.”, a precizat primarul Decebal Făgădău, într-o conferință de presă.
Două dintre zonele la care a făcut referire edilul este cea de lângă liceul Mircea cel Bătrân, în zona cafenelelor, dar și pe strada Ștefan cel Mare.
Programul de parcare va fi între 08.00 și 22.00, iar în restul timpului și în zilele de sâmbătă și duminică va fi gratuit.
Locuri de parcare prin SMS se înființează și în fața magazinului Mega Image de pe Tomis, și în zona Trocadero.
Decebal Făgădău a anunțat că în noile locuri nu se vor aplica amenzi imediat de la aplicarea măsurii.
„Nu venim a doua zi și dăm amenzi. Nu primește nimeni amendă a doua zi. Lăsăm o perioadă de 15 – 30 de zile în care informația să ajungă, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o perioadă de vacanță.”, a mai spus primarul.
„Ușor-ușor va funcționa acest model. Eu știu că am venit cu multe reguli, dar Constanța era un oraș prea fără reguli.”, a conchis Decebal Făgădău.