Competiția mondială se desfășoară în perioada 1-4 septembrie 2022, pe Plaja Neversea din Constanța. Evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism și organizat de Federația Română de Lupte, cu sprijinul Ministerul Sportului.
Proiectul are valoarea de 222.200 de lei, TVA inclus.
Campionatul s-a mai organizat în Grecia, Franța, Spania și Turcia (detalii AICI).
Un Campionat Mondial de Lupte pe Plajă a mai fost organizat în municipiul Mangalia, în anul 2015.
Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă este găzduit de România pentru al doilea an la rând și este destinat tuturor categoriilor de vârstă: Cadeți (U17), Juniori (U20) și Seniori.
Peste 300 de sportivi din 19 țări vor lua startul la Constanța, în lupta pentru medaliile mondiale.
Luptele pe Plajă reprezintă o disciplină care va intra pe lista sporturilor olimpice începând cu 2028 (Jocurile Olimpice de la Los Angeles), astfel încât cei mai buni luptători ai lumii aleg să concureze cu succes și pe nisip.
Evenimentul organizat la Constanța face parte din circuitul Mondial al Beach Wrestling World Series, care are anual 4 etape de calificare în alte țări, iar organizarea etapei finale a fost atribuită României.
Țara noastră va fi reprezentată în cadrul Campionatului Mondial de Lupte pe Plajă (2022) de peste 70 de sportivi, la toate categoriile de varstă (U17, U20, Seniori), iar luptători precum Ștefania Priceputu, Cătălina Axente sau Ștefan Coman se pot încorona la Constanța cu titlul de Campioni Mondiali.
Festivitatea oficială de deschidere va avea loc vineri, ora 15:30.
„Veți putea dansa pe ritmuri de samba, într-un show incendiar oferit de Willmark Dance Academy.”, spune primăria.
Intrarea este liberă.