Primăria Constanța, prezentă în Germania, la o expoziție pentru proiecte imobiliare

Primăria Municipiului Constanța, prezentă și anul acesta la Expo Real Munchen, cea  mai mare expoziție europeană pentru proiecte imobiliare și investiții la nivel internațional. 

Alături de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, la  standul comun oraș-port, cele două instituții prezintă potențialilor investitori un concept unitar în ceea ce privește profilul competitiv al municipiului Constanța. Oportunitățile  de investiții din orașul nostru le sunt prezentate celor interesați, în urma rezultatelor studiilor realizate de experții Băncii Mondiale în baza acordului de Asistență Tehnică încheiat în anul 2017.

Prin participarea la această expoziție care reunește peste 2.000 de companii și instituții din toată Europa, Constanța intră astfel în contact direct cu potențialii  investitori interesați în dezvoltarea unor proiecte de succes.

Cea de-a 21 ediție a Expo Real de la Munchen, Germania, se desfășoară de astăzi până miercuri și reunește expozanți din mediul public și privat din întreaga Europă.

Standul României este organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno- Germană.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Sunt de doi ani în Anglia și m-au depășit numai 3 mașini. Una era condusă de un român.” De ce românii respectă regulile în străinătate, dar acasă nu?

lun oct. 7 , 2019
De câte ori am plecat cu mașina în vestul Europei am remarcat cu toții faptul că imediat ce ieșim din România se conduce altfel. Când intrăm în Ungaria, se întâmplă parcă un fenomen straniu: șoferii își reamintesc faptul că regulile de circulație trebuie respectate. Viteza maximă nu se depășește, nu […]

V-ar putea interesa și: