Primăria Municipiului Constanța împreună cu firma de salubrizare Polaris M Holding au întreprins astăzi a amplă acțiune de igienizare pe valea portului, tronsonul cuprins între strada Traian și Poarta 1.
„Deși strada a fost recent asfaltată și modernizată, în scurt timp a fost acoperită de gunoaie. Au fost strânse mormane de deșeuri și s-au curățat canalele pluviale.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
În paralel, echipele Serviciului Gestionare Spaţii Verzi împreună cu persoanele asistate social au cosit iarba și au greblat întreaga zonă.
Primăria face un apel către toți constanțenii să nu mai arunce resturile menajere pe stradă. Cei care vor fi prinși aruncând gunoaie pe domeniul public riscă amenzi cuprinse între 400 și 800 de lei.