Primăria Constanța va aduce la nivel peste 30 de capace de canalizare „cu materiale de ultimă generație”

Primăria Constanța a anunța că, în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc pe bulevardul Regina Elisabeta, precum și a conducătorilor auto ce tranzitează zona peninsulară, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a demarat lucrările de înlocuire și aducere la nivelul carosabilului a peste 30 de capace de canalizare ce sunt în administrarea RAJA S.A. 

„Vechile rame și capace de canalizare au fost înlocuite cu unele noi, realizate din materiale de ultimă generație, rezistente la condițiile de trafic rutier intens. Lucrări de înlocuire și aducere la cota asfaltului a capacelor de canalizare vor avea loc în tot orașul, acolo unde situația o va impune.”, au anunțat reprezentanții primăriei, printr-un comunicat de presă.

Primăria spune că folosește materiale de ultimă generație

Luptă anunțată de primarul Chițac din 2021

În iunie 2021, primarul Vergil Chițac anunța că va rezolva problema celor peste 3.000 de capace de canalizare.

„Timp de 20 de ani nicio administrație nu s-a îngrijit să aducă la nivelul carosabilului capacele rețelelor edilitare. Sunt câteva zeci de mii la nivelul întregului oraș. Concentrăm lucrările pe arterele intens circulate unde estimăm că vom înlocui circa 3000 de capace în următorii 2 ani. Știu că aceste lucrări, pe lângă celelalte pe care le avem în desfășurare, vor afecta traficul și de aceea apelez la înțelegerea dumneavoastră. Încercăm să limităm acest disconfort lucrând și după lăsarea serii. Azi noapte au fost dezafectați 7 stâlpi vechi din beton de pe Bd. Mamaia și vom continua întocmai până vom elibera tot bulevardul, concomitent cu reabilitarea trotuarelor și a carosabilului. La finalul acestor lucrări vom avea rețele edilitare moderne și un mediu urban mai frumos. Aveți încredere!”.

Unde puteți trimite sesizări

Puteți trimite sesizări referitoare la capacele de canalizare la următoarele numere de telefon:  

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055;  
  • Dispecerat SC Confort Urban SRL – 0241/966.  

De asemenea, este disponibilă aplicația „Sesizări Constanța”, care poate fi descărcată gratuit atât din Google Play cât și din AppStore.  

Puteți trimite sesizări și la adresa de e-mail: secretariat@conforturban-ct.ro.

„Sesizările primite vor fi repartizate spre soluționare inspectorilor noștri zonali, care se vor deplasa în teren și vor da curs solicitărilor dumneavoastră.”, spune primăria.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Bogdan Bola: „Administrația Chițac&Ovanesian își bate pur și simplu joc de banii contribuabililor constănțeni demonstrând că nu le pasă deloc de orașul acesta”

lun nov. 21 , 2022
Bogdan Bola, deputat din partea Partidului Forța Dreptei, fost membru PNL, a criticat dur lipsa de măsuri a administrației Chițac – Ovanesian referitoare la groapa de gunoi din portul Constanța. „Acestea sunt proporțiile dezastrului ecologic în Constanța. Iar noi toți plătim cu vârf și îndesat incompetența și indiferența celor care […]

V-ar putea interesa și: