Primăria Constanța vă ajută să vă faceți cadastru

Primăria Constanța a încheiat cu Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, săptămâna trecută, contractul pentru finanțarea în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate de unitățile administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale.

Odată cu semnarea acestui contract, municipiul Constanța are la dispoziție 160.000 lei, fonduri europene, pentru contractarea serviciilor de realizare a lucrărilor de înregistrare sistematică. Concret, prin Programul național de cadastrare și carte funciară, municipalitatea va sprijini constănțenii în demersul lor de cadastrare a imobilelor proprietate personală. 

În perioada următoare, Primăria Constanța, împreună cu OCPI, vor stabili sectoarele ce urmează a fi cadastrate și ulterior se va demara procedura de achiziție a lucrărilor.

Acesta este primul pas pentru cadastrarea terenurilor cetățenilor Constanței, urmând ca treptat, în măsura fondurilor disponibile să se realizeze înregistrarea în cadastru și carte funciară pentru cât mai multe terenuri.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Primăria Constanța vă ajută să vă faceți cadastru

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Șase linii de autobuz vor fi deviate vineri, 24 mai, în Constanța

joi mai 23 , 2024
Șase linii de autobuz vor fi deviate vineri, 24 mai, în municipiul Constanța. Astfel, autobuzele liniilor 42, 44, 48, 51, 51B și 101 vor circula deviat după cum urmează: * Pe sensul către Portul TomisLinia 42: bd. Tomis – str. Traian – str. Termele Romane * Pe sensul către Poarta […]

V-ar putea interesa și: