Odată cu intrarea Bolt în Constanța, cu ale sale trotinete verzi, s-a creat o problemă. Mulți dintre cei care folosesc trotinetele nu respectă regulile de circulație, merg pe trotuar sau le lasă pe unde-apucă.
Orinde a apărut Bolt, a apărut și nevoia de reglementare a acestui serviciu de transport.
Așa se întâmplă și în Constanța, unde primăria a pus în dezbatere publică un regulament privind utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Constanța.
Până la data de 14.12.2020 se pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice. Propunerile, sugestiile sau opiniile se vor transmite în scris prin poştă la sediul Primăriei Municipiului Constanţa din Bd. Tomis nr. 51, cam. 122, sau prin e-mail la adresa agenti.economici@primaria-constanta.ro. Materialele transmise vor purta menţiunea Recomandare la Proiectul de hotărâre referitor la Regulamentul privind utilizarea trotinetelor electrice pe domeniul public al municipiului Constanța.
Mai jos aveți câteva extrase din regulament. În el se prevede că trotinetele nu pot fi amplasate, staționate sau abandonate pe trotuare cu lățime mai mică de 2 metri, în stațiile de transport în comun sau la 25 de metri înainte sau după, pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor, în zona spațiilor verzi, în locurile de parcare special amenajate pentru autoturisme, etc. De fapt, se pot lăsa numai pe trotuare mai late de doi metri, în anumite condiții.
De asemenea, regulamentul prevede că trotinetele pot fi folosite numai de cei care au cel puțin 14 ani, iar casca este obligatorie. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinetele electrice.
Trotinetele acestea sunt silentioase au putere si te trezesti in spate pe trotuar ,sau la un colt de strada, cu ele.Total nocive.