Primăria Constanța a vrut musai mașini gri închis, cu cutie automată și peste 110 CP. Câștigătorul licitației a fost în Brazilia cu actualul viceprimar

exclusiv auto alba iulia, primaria constanța mașini
Sediul din Alba Iulia al Exclusiv Auto. De aici vin mașinile pentru Primăria Constanța (foto: Facebook)

Primăria Constanța a cumpărat patru noi autoturisme, în urma unei licitații. Mașinile vor fi folosite pentru „funcționarea în bune condiții a direcțiilor din cadrul Primăriei Constanța”.

Caietul de sarcini întocmit de Radu Volcinschi, omul pe care primarul Decebal Făgădău l-a adus de la Prefectura Constanța, și contrasemnat de însuși primar, prevede că mașinile trebuie să aibă o serie caracteristici. Unele dintre ele par destul de specifice, ca să nu spunem ciudate. De pildă, era obligatoriu ca mașinile să fie de culoarea gri închis. Nu albe, nu negre, nu roșii, ci gri închis.

Potrivit documentului, mașinile trebuie să aibă capacitatea motorului cuprinsă între 0,9 și 1,1 litri, să fie pe benzină (motorina sau hibridele fiind excluse), Euro 6 și să aibă minimum 110 cai putere. Prin această cerință se exclud, din start, Daciile Logan, care, la un motor cu cilindreea cerută, nu dezvoltă decât 90 de cai putere.

Primăria Constanța a mai cerut ca autoturismele să aibă cutie automată cu minimum 6 trepte (se exclud, pe care de consecință, cutiile de tip CVT, de exemplu, care echipează majoritatea modelelor japoneze).
De asemenea, mașinile trebuie să fie berline, să aibă o lungime de minim 4,5 metri, o lățime de minimum 1,5 metri și o înălțime de minim 1,4 metri.

Portbagajul trebuie să fie și el foarte încăpător: cel puțin 500 de litri.

De asemenea, autoturismele trebuie să consume cel mult 6 litri la sută în oraș, să aibă climatronic, cotieră față, sistem audio cu mp3 și conexiuni auxiliare, dar și, musai, scaune față încălzite electric. De asemenea, mașinile trebuie să fie dotate cu capac cu rezervor cu deblocare electrică, sistem de monitorizare presiune în pneuri și tempomat și limitator de viteză. Garanția oferită: minimum 48 de luni sau 120.000 de km. Coincidență sau nu, exact cât oferă Skoda. Există alte mărci care oferă garanție timp de 5 sau chiar 7 ani de zile.

Am căutat prin ofertele mai multor dealeri, singurii care corespund criteriilor stricte ale Primăriei Constanța sunt cei de la Skoda. Poate mai sunt și alții, pe care nu i-am găsit noi.

Licitația a fost câștigată de firma Exclusiv Auto Center ENB, cu sediul în cealaltă parte a țării, Alba Iulia. A fost, de altfel, și singura companie care a participat.

Firma îl are ca acționat majoritar pe omul de afaceri Orhan Apti, și ca acționar minoritar pe Lucian Săplăcan Mânzat.

Valoarea estimată a contractului a fost de 278.104 lei, fără TVA, iar contractul s-a încheiat la suma de 277.281,84 lei, fără TVA, adică 329.965,38 lei, TVA inclus, adică 82.491 lei pentru fiecare mașină (17.816 euro, la cursul BNR de azi).
Vânzătorul nu trebuie să aștepte prea mult pentru bani, deoarece primăria s-a angajat să achite întreaga sumă, integral, din contul său de cheltuieli din Trezorerie, în termen de 14 zile de la semnarea contractului.

Firma Exclusiv Auto Center ENB a avut, în 2016, o cifră de afaceri de 10.898.605 de lei, un profit de 1.146.004 lei și 25 de angajați.

Orhan Apti este asociat și în firma Exclusiv Auto ENB S.R.L., cu sediul în municipiul Constanța. Aceasta a înregistrat, în 2016, o cifră de afaceri de 61.632.516 lei, un profit de 2.634.483 lei și 59 de angajați.

Firma din Albă Iulia vinde Skoda și vehicule comerciale Volskwagen, cea din Constanța comercializează, printre altele, Skoda, Jaguar și Volvo.

Orhan Apti, acționarul celor două firme, are o relație apropiată cu o parte din actuala conducere a Primăriei Constanța. La o simplă căutare pe Facebook, găsim o fotografie postată chiar de acesta, în 2011, în Sao Paolo, Brazilia. Orhan Apti face parte din acest grup, îi are în stânga pe actulal viceprimar, Dumitru Babu, și în dreapta pe actualul ministru de Finanțe, Ionuț Mișa.

orhan apti dumitru babu, primaria constanta masini
Orhan Apti alături de actualul viceprimar, Dumitru Babu, în Brazilia, în 2011 (foto: Facebook/Dumitru Babu)

Radu Volcinschi, cel semnează caietul de sarcini, a fost prefect al județului Constanța. După ce a pierdut această funcție a ajuns șef al Direcției Juridice și de Administrație Publică din Consiliul Județean Constanța. Decebal Făgădău a cerut transferul acestuia la Primăria Constanța, la numai o lună după ce a câștigat alegerile. Acum este director executiv al Direcției de Servicii Publice în cadrul instituției.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Primăria Constanța a vrut musai mașini gri închis, cu cutie automată și peste 110 CP. Câștigătorul licitației a fost în Brazilia cu actualul viceprimar

  1. Fagadau a fost invatacelul lui Mazare atatia ani, la ce va asteptati ? Aceeasi marie cu alta palarie. Se caca pe noi de atatia ani, or sa se mai cace mult si bine

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Elan Schwartzenberg, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi intermediat o șpagă pentru Radu Mazăre

vin ian. 5 , 2018
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Elan Schwartzenberg (cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel), arestat în lipsă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită. Potrivit procurorilor, Elan Schwartzenberg , în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al […]
Elan Schwartzenberg

V-ar putea interesa și: