La sediul primăriei Cumpăna a avut loc, marți, întâlnirea cu reprezentanții crescătorilor de animale de pe raza comunei, pentru informarea acestora despre modul de prelucrare a produselor din carne si lapte, în vederea valorificării. Întâlnirea are loc urmare a vizitei întreprinse în județul Harghita, în perioada 09- 11 ianuarie 2018, de o delegația a comunei Cumpăna.
„S-a discutat despre necesitatea realizării unei asociații a crescătorilor de animale la nivelul comunei, pentru a se putea accesa fonduri necesare înființării unei platforme de sacrificare autorizate cât si a unor centre de prelucrare a laptelui si a cărnii. De asemenea, membrii asociației vor beneficia de cursuri autorizate, susținute de specialiști din domeniu, vizite si practica in ferme specifice.”, au precizat reprezentanții Primăriei Cumpăna.
La dezbatere au participat primarul Mariana Gâju, prof. Mamut Eden – Universitatea Ovidius, functionari ai primariei Cumpăna din cadrul compartimentelor „registrul agricol” și „investitii”, crescatori de animale de pe raza comunei Cumpăna, un preot.
Vă recomandăm și: