Primăria Peștera i-a premiat pe cei mai buni elevi la matematică din Constanța

2016-05-22 22.38.07
Școala gimnazială nr. 1 Peștera a fost gazda concursului de matematica „Rural Math”, desfășurat în data de 21 mai 2016. La acest eveniment au participat aproximativ 250 de elevi și 50 de cadre didactice din unitățile de învățământ ale județului Constanța. Coorganizatorul concursului, Primăria comunei Peștera, a asigurat un fond consistent dedicat premierii elevilor merituoși, respectiv suma totală de 5000 de lei, ceea ce reprezintă cel mai mare fond de premiere din istoria de 14 ediții a concursului Rural Math.
La eveniment au participat reprezentanți de seamă din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanta, respectiv inspectorul școlar general, Zoia-Gabriela Bucovală, inspectorul școlar general adjunct, Alina Diana Codreanu, inspectorul școlar pentru matematică, Daniela Bălănescu, directori din mai multe unități de învățământ. De asemenea, ca invitați de onoare au fost prezenți fostul primar al comunei Peștera, Valentin Vrabie și viceprimarul cu atribuții de primar al comunei menționate anterior, Tudorel Grosu, liderii administrației locale care în ultimii 8 ani au sprijinit necondiționat activitățile educative, atât la nivel curricular, cat și extracurricular.
IMG_1059
Toți cei prezenți au felicitat gazdele pentru excelenta organizare și au încurajat toți elevii prezenți sa continue pe drumul atât de plăcut al studiului unei științe extrem de complexe, cum este matematica.
”Am fost onorați și mândri sa găzduim un concurs de o asemenea anvergură, semn ca Scoala Gimnazială nr. 1 Peștera reprezintă un pilon important pentru învățământul constănțean”, a precizat Marius Petre, fostul director al școlii, actual profesor, care a contribuit decisiv la reușita evenimentului.
IMG_1037

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cum se face curățenie după o petrecere cu 50.000 de oameni

lun mai 23 , 2016
Când se adună 50.000 de oameni la o petrecere, așa cum a fost sâmbătă, la Peștera, la “Sărbătoarea Florii de Salcâm”, se face și mizerie. Mulți oamenii nu au mai aruncat sticlele și ambalajele la coș, ci au preferat să le arunce pe iarbă. Duminică dimineață, 22 de angajați ai […]

V-ar putea interesa și: