Primăria reasfaltează strada pe care un om de afaceri construiește două blocuri între case

Strada a fost frezată și așteaptă asfalt proaspăt

Primăria Constanța reasfaltează strada Salcâmilor din municipiu. Este exact strada pe care un om de afaceri din Constanța, Nicolae Dușu, construiește două blocuri între case.

Lucrările sunt la început. Strada a fost frezată zilele trecute. Totul se întâmplă în timp ce la imobilele menționate mai sus se lucrează de zor. Mașinile de mare tonaj care aduc ciment sau diverse mărfuri sunt prezențe obișnuite.

Sperăm că asfaltul nou care va fi pus va rezista traficului greu din zonă.

Blocurile de pe stradă sunt realizate de DDN GLOBAL SRL, societate comercială fondată de Dușu în 2007, în care era unic acționar. Primul este un imobil cu nu mai puțin de 9 etaje. Va avea locuințe individuale și spații comerciale la parter. De asemenea, terenul va fi împrejmuit. Al doilea bloc va avea 6 etaje, iar la parter vor fi de asemenea amplasate spații comerciale. În memoriul de prezentare se spune că „investiția nu va genera motive pentru nemulțumirea segmentului de public local.”

„Analiza investitiei propuse a identificat un impact pozitiv determinat prin crearea unui numar suplimentar de locuri de munca atat in perioada de executie, cat si in perioada de operare, prin dezvoltarea imobiliara a zonei, de realizarea unor spatii comerciale si de prestari servicii la parterul locuintelor. Se apreciaza ca proiectul propus nu va avea impact negativ asupra conditiilor economice locale si nici nu va genera motive pentru nemultumirea segmentului de public local.”, se arată în memoriul tehnic, pe care îl puteți citi dacă dați click aici: DDN_Global_document

Primarul Constanței declara, la un moment dat, că nu este de acord cu ridicarea de blocuri între case.

„Nu pot să înţeleg de ce în zone în care trebuie să facem case vrem să facem blocuri, iar în zone în care trebuie să facem blocuri vrem să facem case”, spunea, recent, primarul Constanței, Decebal Făgădău.

Se referea la Palazu Mare, nu la Tomis 2.

PUZ-ul pentru blocurile de pe strada Salcâmilor a fost aprobat, în unanimitate, de consilierii locali în 2015.

Nicolae Dușu controlează și firma Celco. Celco SA este compania care, se pare, a dorit ca președintele României să fie controversatul Dan Barna. Spunem asta pentru că, înainte de campania electorală la prezidențiale, mai exact pe 18 octombrie 2019, compania a donat partidului, la București, 200.000 de lei. Într-un mod cu totul bizar însă, suma coincide cu cea despre care Stelian Ion, deputat USR, spunea că are nevoie ca de aer pentru ca partidul să plătească niște datorii către stat (în urma unor probleme cu plata chiriilor pentru sedii). Detalii AICI.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Primăria reasfaltează strada pe care un om de afaceri construiește două blocuri între case

  1. HOTII din „primarie” ai PSD au aprobat PUZ ul!!!

    Or sa plateasca la vot la alegerile locale toate derapajele.

    Din pacate pentru PSD o sa fie prea târziu cand vor intelege ca
    AFACERISTII aduc mai PUTINE VOTURI decat cetatenii nemultumiti care evident sunt in numar mult mult mai mare

  2. Un articol corect. Fratia consilierilor PSD PNL nu se dezminte si aproba astfel de monstruozitati. Lucrurile se vor schimba, vorba unui mahar PSDist, ”astia de la USR nu pun botu’ ”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident rutier în Mamaia. A intrat cu mașina în copac

vin iul. 17 , 2020
Un accident rutier a avut loc în stațiunea Mamaia, pe 17 iulie, în jurul orei 00.20. Un bărbat de 46 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, dinspre Constanța catre Năvodari unde, în dreptul unui hotel, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe […]
accident mamaia

V-ar putea interesa și: