Primăria scoate la vânzare terenuri aflate în proprietatea privată a municipiului Constanța

municipiul constanta

Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștință celor interesați (persoane fizice sau juridice) că se pot depune cereri de cumpărare pentru terenurile aflate în proprietatea privată a municipiului Constanța.

Solicitările de cumpărare se pot depune la sediul Primăriei Municipiului Constanța, Serviciul registratură electronică și management documente – biroul nr.4, situat în incinta City Park Mall – Bdul. Alex. Lăpușneanu nr. 116 C, Constanța, (formular F01-DGEF04 sau F02-DGEF04), sau on-line pe adresa de e-mail: contracte@primaria-constanta.ro, însoțite de documentația aferentă, respectiv:  

a.      plan de situație întocmit de o persoană fizică/juridică autorizată, în coordonate Stereo 70, pe suport analogic și digital;  

b.    plan de încadrare în zonă, cu poziționarea bunului imobil, la scara 1:500 la 1:5000, pentru care a fost formulată cerere de cumpărare, întocmit în raport cu vecinătățile existente într-o limită de 50 m de jur împrejurul acestuia, în care să fie evidențiate cel puțin funcțiunile și regimul de înălțime, dar și orice  alte date de interes pentru proprietățile existente în acest perimetru;  

c.       fotografii ale bunului imobil solicitat spre cumpărare, în raport cu vecinătățile acestuia;  

d.       copie după actele de proprietate ale construcției, deținute cu titlu valabil;  

e.     documentație cadastrală și de carte funciară însoțită de extras din plan cadastral de pe ortofotoplan eliberat de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Constanța și extras de carte funciară la zi, pentru bunul imobil (construcție și/sau teren), după caz;  

f.       copii ale actelor de identificare a solicitantului, persoană fizică sau juridică, după caz;  

g.       alte documente, după caz.  

Solicitările de cumpărare vor parcurge prin Serviciile de specialitate ale Primăriei municipiului Constanța toate etapele premergătoare procedurii de vânzare prevăzute în HCL nr.293/2021, în sensul elaborării situației juridice, verificării planului de situație pentru terenul în cauză, emiterii raportului urbanistic, a punctului de vedere cu privire la includerea bunului imobil vizat de cererea de cumpărare în Registrul spațiilor verzi, respectiv cu privire la aptitudinea bunului imobil de a fi folosit pentru satisfacerea unui interes public/realizarea unui proiect de interes public.  

După finalizarea etapelor menţionate mai sus şi dacă solicitarea de cumpărare se încadrează în actualele prevederi legale aprobate, propunerea de vânzare a bunului imobil va fi supusă aprobării Consiliului local, care va hotărî, într-o primă etapă, asupra oportunității vânzării bunului imobil în funcție de legislația aplicabilă și a modalității vânzării, apoi, va aproba vânzarea bunului imobil, cu respectarea eventualului drept de preempțiune, a raportului de evaluare și a caietului de sarcini, după caz.  

Soluționarea cererilor de cumpărare va depăși termenul de 30 de zile calendaristice, întrucât după prezentarea documentelor solicitate, acestea vor fi analizate de către serviciile de specialitate ale Primăriei municipiului Constanța implicate în procedura de vânzare.  

Pentru relaţii suplimentare, vă puteţi adresa Serviciului contracte și administrarea economică a domeniului public și privat, e-mail: contracte@primaria-constanta.ro, telefon 0241/488151.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ziua și protestul la șantierul din Mangalia al olandezilor

mar ian. 10 , 2023
Angajaţii Şantierului Naval Mangalia protestează și marți, pentru a cincea zi, în faţa clădirii în care îşi desfăşoară activitatea conducerea şantierului olandezilor de la Damen, deoarece angajatorul refuză să acorde o creştere salarială corelată cu rata inflaţiei, au anunţat luni reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul. Salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că […]

V-ar putea interesa și: