Primarul Constanței a anunțat creșterea taxelor locale „la nivelul Clujului”

Decebal fagadau
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, astăzi, că taxele și impozitele locale vor crește ușor pentru persoanele fizice, la nivelul Clujului și al Bucureștiului, și mai mult pentru persoanele fizice care deţin imobile cu destinaţie nerezidenţială.

„Din punctul de vedere al operatorilor economici, nicio schimbare. Din punct de vedere al persoanelor fizice, doar o uşoară ajutare de la 0,08 la 0,1, la nivelul Bucureştiului, Clujului, celorlalte oraşe mari. Asta nu înseamnă mai mult de 10-15 lei pentru plata impozitelor locale la persoanele fizice, pe an”, a afirmat Decebal Făgădău.

El susţine că o modificare se va produce pentru persoanele fizice care deţin imobile cu destinaţie nerezidenţial.

„Singura modificare la nivelul persoanelor fizice este legată de imobilele care au destinaţie nerezidenţial. Operatorii economici şi Consiliul Concurenţei susţin egalizarea cote de impozitare astfel încât forma de deţinere să nu reprezinte un criteriu discriminatoriu sau anticoncurenţial. Cu alte cuvinte, vreau să ştiţi, că un hotel care este deţinut de persoană fizică, plăteşte un impozit de 3000 – 3500 de lei, iar acelaşi hotel deţinut de persoană juridică plăteşte un impozit de 35 de mii de lei. Sau dacă vorbim de un hotel de dimensiune mai mare, cum avem în Constanţa, o persoană fizică plăteşte 35 de mii de lei, iar persoana juridică plăteşte 235 de mii de lei. Deci, diferenţele acestea date doar din forma de deţinere, persoană fizică sau persoană juridică, au un impact asupra mediului concurenţial”, a explicat Decebal Făgădău, menţionând că de la o cotă de 0.25 la sută se va ajunge la o cotă de 1,3 la sută, una apropiată de cea a persoanelor juridice.

Decebal Făgădău a mai afirmat că persoanele care au sediul social acasă nu vor fi afectate de această modificare.

„Toată filosofia Codului Fiscal este de a impozita destinaţia imobilului,  nu a de interfera din punct de vedere al acestui dezechilibru, în funcţie de deţinere, adică persoană fizică sau persoană juridică. Cei care au sediul social acasă, nu ei trebuie să îşi facă griji din acest punct de vedere, ci cei care au hoteluri, restaurante sau construcţii întregi cu destinaţie de nerezidenţial aflate pe numele lor, persoana fizică”, a afirmat primarul Constanței.

Proiectul legat de taxele şi impozitele locale se află deja pe site-ul Primăriei, putând fi consultat de cei interesaţi. Decebal Făgădău și Serviciul de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului local au anunțat organizarea unei întâlniri pentru dezbaterea publică a proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018.

Evenimentul va avea loc în data de 28 noiembrie 2017, începând cu ora 16.30, la sediul central al Primăriei municipiului Constanța, în sala „Remus Opreanu”.

La dezbaterea publică este invitată să participe orice persoană sau organizație interesată de prevederile proiectului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Asociația Dăruiește Aripi decorează, pentru al doilea an consecutiv, secțiile pediatrice din Spitalul Județean Constanța

lun nov. 27 , 2017
Marti, 28 noiembrie 2016, incepand cu ora 16.00 voluntarii Asociatiei Daruieste Aripi vor decora pentru al doilea an consecutiv, sectiile de pediatrie din Spitalul Judetean Constanta. „Cu totii stim cat de greu este sa fii internat in spital. E si mai greu in timpul sarbatorilor de iarna. Ne-am propus ca […]
daruieste aripi

V-ar putea interesa și: