
Președintele USR Constanța, Stelian Ion, a anunțat într-o postare pe rețelele sociale că administrația condusă de primarul Vergil Chițac a refuzat autorizarea unui cort pentru strângerea de semnături în vederea organizării referendumului de demitere a edilului.
„După cum era de așteptat, administrația Chițac a refuzat amplasarea unui cort pentru strângerea de semnături în vederea organizării referendumului de demitere. O decizie abuzivă, care trădează teama lui Vergil Chițac de a fi trimis acasă înainte de termen. Însă astfel de piedici nu ne descurajează – dimpotrivă, ne întăresc convingerea că acest demers este nu doar legitim, ci și necesar. Vom continua strângerea de semnături prin toate mijloacele legale și îi așteptăm alături de noi pe toți cei care s-au săturat de incompetența și aroganța acestui primar, indiferent de opțiunile lor politice.”, a declarat președintele USR Constanța, Stelian Ion.
Consilierul municipal Florin Cocargeanu, fost viceprimar, a catalogat decizia ca fiind „nu doar un abuz administrativ, ci și o încercare clară de a îngrădi participarea civică”.
El susține că demersul are ca scop punerea în aplicare a unui mecanism democratic prevăzut de lege, iar obstrucționarea lui arată „disprețul primarului față de voința constănțenilor”.
Cocargeanu a subliniat că, în mandatul fostului primar Decebal Făgădău, partidul nu s-a confruntat cu astfel de piedici: „Ne-a acordat în repetate rânduri avize pentru amplasarea corturilor dedicate inițiativei cetățenești <<Fără penali în funcții publice>>.”
În ciuda refuzului, USR Constanța anunță că nu renunță la campania de strângere de semnături pentru organizarea referendumului și va folosi „toate mijloacele legale” pentru a continua demersul. „Drepturile cetățenilor nu sunt negociabile și nu vom permite ca ele să fie călcate în picioare”, a transmis Cocargeanu, adăugând că „democrația nu se oprește la ușa primăriei”.
Campania pentru demiterea primarului Chițac a fost lansată de USR în contextul nemulțumirilor legate de modul în care este administrat orașul.
În primele șapte zile, au semnat aproximativ 2.700 de cetățeni cu domiciliul în municipiul Constanța.
USR Constanța anunță periodic, pe pagina de Facebook a filialei, zonele din oraș unde oamenii pot veni să semneze. De asemenea, de luni până vineri, între orele 9.00 și18.00, semnăturile se strâng și la sediul din str. I Gh. Duca nr. 32 (intrarea de pe strada Sabinelor).
Din acest link: https://constanta.usr.ro/demisia constănțenii pot descărca și un formular ce poate fi completat cu semnături de la familie sau prieteni. Ulterior, acesta poate fi adus la sediul USR Constanța sau poate fi lăsat în cutia poștală.
Hai cu toti pe IG Duca! Daca nici acum nu reactionam civic, ne meritam soarta inca cel putin 3 ani!