Primarul Decebal Făgădău, executat silit de ANAF

facilități fiscale

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, este executat silit de ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Edilul a depus în instanță o cerere de suspendare a executării silite. Primul termen a avut loc azi, la Judecătoria Constanța.

Executarea silită vine după ce primarul a primit o amendă, din partea instanței, în cazul unui PUZ controversat din cartierul Faleză Nord.

Este vorba de proiectul unui bloc P+7 în cartierul Faleză Nord, chiar pe malul mării, pe un teren de 500 de mp, care a făcut parte din dosarul Retrocedărilor. Primăria a pierdut procesul intentat de investitor, Mihai Valentin Florin, pentru că nu fost elaborat un PUZ, iar pentru fiecare zi de întârziere de aprobare a acestuia, atât municipalitatea cât și primarul plătesc amenzi.

Valentin Mihai
Valentin Mihai, proprietarul terenului, își susține punctul de vedere în fața consiliului local Constanța

„Domnul proprietar al terenului a solicitat în comisiile de specialitate reintroducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre. Comisiile, curajos, au spus că nu e treaba lor să inițieze, ci să inițieze primarul. Asta am făcut! Domnul proprietar a dorit să fie prezent, data trecută nu a fost, tocmai pentru a aduce la cunoștința consilierilor punctul lui de vedere. Atât și nimic mai mult. Pe fiecare zi de întârziere, atât municipalitatea plătește penalități, cât și eu plătesc amenzi! Cu toate acestea, mă înjurați… (…) 70% din acel teren aparține Apelor Române. La ei ați fost vreodată? (…) Eu plătesc ca să vă apăr drepturile, dumneavoastră doar dați din gură! Până una-alta, eu sunt amenințat și de dumneavoastră și de dânsul – el mă obligă cu o hotărâre de instanță să plătesc amendă în fiecare zi și dumneavoastră cu turistul, cu gunoiul… Eu trebuie să acționez responsabil, conform actelor! Nu am ținut partea nimănui! Municipalitatea nu a fost partizană a inițiatorului PUZ-ului și, din contră, la fiecare dezbatere publică ați fost cu toții invitați și ascultați! Fiecare dintre dumneavoastră a fost lăsat să vorbească! Eu nu fac altceva decât să aduc aminte în ce situație suntem! Eu nu mai inițiez acest proiect și în situația în care el va pica eu voi cere instanței să observe că mi-am achitat obligația: aceea de a iniția proiectul de hotărâre. Nu am făcut-o la termen și plătesc pentru acest lucru… îmi cer scuze că v-am apărat.”, a declarat Decebal Făgădău, săptămâna trecută, în ședința de consiliu local.

Detalii puteți citi aici: Cum va apărea un bloc de 7 etaje pe un teren de 500 mp care era, inițial, spațiu verde

Proiectul de hotărâre a trecut cu sprijinul consilierilor PSD și al lui Victor Constantin, PNL, renegat de partid.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA. Trafic restricționat pe strada București din municipiul Constanța

mie dec. 4 , 2019
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Avram Iancu cu București, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe o bandă de circulație de pe strada București, tronsonul […]
raja avarie

V-ar putea interesa și: