Primarul din Mangalia îi dă clasă colegului din Constanța: transport public ecologic, gratuit pentru turiști și localnici, în oraș și stațiuni

Primarul din Mangalia îi dă clasă celui din Constanța: transport public ecologic, gratuit pentru turiști și localnici, în oraș și stațiuni

Primăria Mangalia va scoate pe traseu, începând de luni, 1 august, autobuzele electrice achiziționate în cadrul unui proiect cu fonduri UE, care vor deservi, gratuit, transportul public în localitate, inclusiv în stațiunile Saturn, Venus, Cap-Aurora, Jupiter, Neptun-Olimp.

Prin implementarea acestui proiect, Mangalia devine prima localitate din județul Constanța, în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor – turiști sau localnici.

Primarul de acolo, Cristi Radu, PNL, reușește acest lucru în condițiile în care colegul său din Constanța, Vergil Chițac, a promis în campania electorală transport gratuit, dar apoi a scumpit biletele! Mai mult, în oraș circulă încă autobuze vechi și poluante, cumpărate acum circa două decenii de Radu Mazăre.

În plus, Mangalia are și stații de autobuz. Constanța le așteaptă încă.

„Pe toată perioada sezonului estival, turiștii aflați în vacanță, în sudul litoralului, pot circula gratuit cu transportul public, de la gară la hotel sau între stațiuni și oraș. După anularea taxei de parcare pentru încurajarea turismului în stațiunile Mangaliei, iată că venim acum cu o nouă măsură menită să atragă mai mulți turiști în această zonă a litoralului”, a explicat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Potrivit documentației, gratuitatea se oferă până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023.

Edilul orașului a explicat că, ulterior, va propune Consiliului Local adoptarea unei Hotărâri, prin care să se asigure gratuitatea transportului public și după data respectivă. Conform graficului de circulație, afișat în fiecare stație de autobuz, acestea vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din oraș și stațiuni, începând din zona Bulevardului 1 Decembrie 1918 și până în Olimp, zona blocurilor C1-3, precum și pe arterele principale din toate stațiunile. În plus, locuitorii Mangaliei atât din zonele centrale, cât și cei care locuiesc în cartierul de case vor beneficia de același transport nepoluant, ecologic.

Autobuzele sunt produse în Turcia, cu sisteme electrice marca BMW și au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 pe scaune. Autovehiculele sunt acționate complet electric și dotate cu echipamente și sisteme informatice, comunicare și informare audio-video a pasagerilor, dar și rampe pentru persoanele cu dizabilități. În cadrul aceluiași proiect, se lucrează la un depou pentru autobuze, iar stațiile de încărcare electrice sunt amplasate la capetele de linie.

Proiectul mai prevede asfaltarea unor străzi din cartierul de case al orașului, dar și modernizarea falezei din stațiunea Cap-Aurora, lucrările urmând să înceapă în această toamnă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Primarul din Mangalia îi dă clasă colegului din Constanța: transport public ecologic, gratuit pentru turiști și localnici, în oraș și stațiuni

  1. Sunt impresionant de rapiditatea cu care transmiteți cele mai proaspete știri . Am început să citeasc cu plăcere știrile pe care le afișați deoarece sunteți echidistanți. Problema este că orașul Constanța va primi autobuze electrice pe bani europeni. Ce măsuri va lua administrația – va organiza trasee gratuite? Nu cred.Cu toate că s-au achiziționat 160 autobuze euro 6, după doi ani de când au fost ,aduse, jumătate dintre cele aflate in traseu sunt vechi cu scaune din lemn,zgomotoase și poluante.Traseele 48,101,101M,43M,C,2-43,5-40, văd rar un autobuz nou.,Se zvonește că jumătate dintre autobuzele noi ar fi defecte.Daca nu sunt autobuze noi suficiente, autobuzele vechi sa fie comasate pe 2,3 trasee,iar biletele să fie la jumătate de preț.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Românilor le plac vacanțele în străinătate. Ce spune ANAT

vin iul. 29 , 2022
Așa cum o indică un studiu recent, efectuat pe baza datelor BNR, potrivit căruia suma cheltuită de români pe vacanţe în străinătate ar putea ajunge la 6 miliarde de euro până la final de an, apetitul românilor de a călători este foarte mare, mai ales că în acest an nicio […]
Românilor le plac vacanțele în străinătate. Ce spune ANAT

V-ar putea interesa și: