Primarul din Poarta Albă, cercetat penal pentru ultraj după ce ar fi lovit o polițistă. Reacția edilului

delicoti vasile, primar poarta alba
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti

La data de 17 decembrie a.c., în jurul orei 15.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat un minor, de 16 ani, care a condus un autoturism pe strada Consilierilor din localitatea Poarta Albă.

În momentul în care tânărul a observat echipajul de poliție, acesta a oprit autoturismul, a coborât de la volan și a trecut pe locul din dreapta față, iar la volan a trecut un alt minor, de 16 ani, care a condus în continuare până când a fost oprit de polițiști.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că niciunul dintre cei doi tineri nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La fața locului s-a prezentat un bărbat, de 49 de ani, tatăl unuia dintre minori, care a ultragiat pe unul dintre polițiști, prin amenințare directă și aplicarea unei lovituri la nivelul abdomenului.

Este vorba despre primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti.

Acesta ne-a declarat că lucrurile nu stau așa și ca filmările realizate chiar de politie certifică acest lucru. Mai mult, copilul nu ar fi fost surprins la volan.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Totodată, au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “Primarul din Poarta Albă, cercetat penal pentru ultraj după ce ar fi lovit o polițistă. Reacția edilului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu vă invită să călătoriți!

lun dec. 19 , 2022
Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News. Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile […]

V-ar putea interesa și: