Primarul independent din Peștera, curtat de politicieni

vrabie
Valentin Vrabie

După ce președintele PSD Constanța, Felix Stroe, a vizitat Peștera, zilele trecute, s-a pus întrebarea legitimă dacă primarul Valentin Vrabie, independent acum, se va înscrie în partid. Un partid din care, ne amintim, a mai făcut parte.

L-am întrebat ieri, în timpul unei emisiuni la Dobrogea TV, dacă va face acest pas.

”Nu intru în niciun partid politic. Rămân reprezentantul oamenilor și atât timp cât fac administrație publică o voi face independent. Dacă la un moment dat voi acumula destulă experiență administrativă și doresc să mă implic și în politică o voi face la momentul respectiv, dar deocamdată administrația publică trebuie să se facă independent, trebuie să se facă pentru cetățeni, dintre cetățeni. Nu o să-mi schimb această opțiune, pentru că odată intrat într-un partid politic ți s-a pus pe tine cămașa de forță și atunci va trebui să faci ceea ce vrea partidul”, a răspuns Valentin Vrabie.

Primarul independent a mai spus că a fost curtat de mai multe partide și exemplificat spunând că șefii PNL și PMP, de exemplu, au fost de multe ori în Peștera.

”Eu am cei șapte ani de acasă, primesc pe toată lumea, discut cu toată lumea. Încerc să influențez într-un fel schimbarea mentalității în clasa politică și, în ultima vreme, viața a făcut să mi se dea dreptate”, a spus Valentin Vrabie.

Puteți urmări aici înregistrarea emisiunii, în care am vorbit și despre iluminatul festiv de sărbători:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa în localitatea Techirghiol

mar dec. 8 , 2015
Pentru executarea lucrărilor de racordare a conductelor principale de alimentare cu apă din localitatea Techighiol, la sistemul centralizat de distribuție, lucrări executate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile timp de 6 ore, începând de joi seara – 10 decembrie 2015, ora […]

V-ar putea interesa și: