Primele imagini cu momentul în care Vlad Pascu a intrat în grupul de tineri. Victimele circulau în afara șoselei

Momentul în care Vlad Pascu lovește din spate primul grup de tineri. Foto: indrumari-juridice.eu

Imagini de la accidentul tragic din localitatea 2 Mai, surprinse de o cameră de supraveghere, au fost publicate de avocatul Adrian Cuculis pe site-ul indrumari-juridice.eu și arată două momente ale accidentului: momentul la care mașina lui Vlad Pascu surprinde din spate primul grup de copii și cel în care autoturismul se îndrepta spre al doilea grup care circula în față.

În imagini se poate vedea că mașina are farurile aprinse. De asemenea, imaginile arată că tinerii mergeau pe marginea drumului, în afara șoselei și a liniei de marcaj – pe acostament.

Clipul poate fi văzut AICI.

Conform avocatului, în prezent are loc expertiza în dinamica accidentului și expertiza mașinii.

Avocatul spune că a fost depusă o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei din ucidere din culpă în varianta agravantă în omor calificat și implicit din vătămare corporală din culpă la tentativă la omor calificat în cazul lui Vlad Pascu.

Momentul accidentului din 2 Mai a fost înregistrat și de o cameră GoPro pe care studentul ucis o avea asupra sa. Tatăl lui Sebastian Olariu a primit de la poliție, odată cu lucrurile băiatului, și camera pe care acesta o avea în borsetă.

Înregistrarea nu include însă și imagini. Aceasta surprinde momentul accidentului, se aude scârțâit de roți și apoi se aud voci ale oamenilor care ajung la locul tragediei și sună la 112.

„Sebi avea în ziua accidentului o cameră GoPro la el. O avea în borseta pe care o avea la brâu şi camera aceea, exact în momentul impactului, a pornit. Am exact momentul când l-a lovit, fără imagini, doar sunet. Nu puteţi să vă daţi seama cât am putut să stau să o ascult. Exact a pornit camera când mi-a lovit băiatul. Se aude scârţâitul de roţi, se aude când îi loveşte pe ceilalţi copii, se aud gemetele copiilor care chemau ajutor. Se aud maşinile când trec pe lângă ei, se aude când vin martorii şi îi găsesc. Se aude o fată care zbiară şi spune că este un băiat rupt de la jumate, se aude când se sună la Poliţie, se aude tot. Se aude momentul când vine Poliţia, când vine salvarea, când îi ia, cum sunt îngroziţi. Se aude şi momentul când îi pune folia pe el, se aude tot. 37 de minute este toată înregistrarea, cred că s-a terminat bateria apoi. Se aude exact lovitura!”, a declarat, pentru Antena 3, Valentin Olariu, tatăl studentului ucis.

Potrivit transcrierii publicate deobservatornews.ro sunt surprinse momentele de groază imediat după accident:

  • Femeie: Sună! Sună, nu-mi vine să cred! Vai!
  • Bărbat: Veniţi încoace!
  • Bărbat: E jumătate, Doamne!
  • Femeie: E jumătate! Băi, nu-mi vine să cred …! Nu, nu, nu!(…)
  • Bărbat: Nu! Nu vezi că a murit?! … L-a călcat…
  • Femeie, apel la 112: …O persoană… Ieşire spre Vama Veche, este o persoană călcată pe stradă.
  • Nu am văzut accidentul, am văzut doar persoana.
  • Bărbat: Este mort… Staţi aşa. Cine mai are nevoie de îngrijiri?
  • Femeie: Ai grijă, ai grijă, ai grijă!
  • Bărbat: Cine are nevoie de îngrijiri, de aici?
  • Femeie apel 112: Da, da. Deci de la trunchi în jos… nici nu pot să-i văd picioarele.
  • Femeie, pe fundal: Jumătate de om, efectiv!
  • (…)
  • Bărbat: A venit în viteză! Şi a plecat!
  • Femeie: Aţi văzut?
  • Femeie: Frate, dar nu pot să mă uit!
  • Bărbat: Hai, măi, du-te mai în urmă.
  • Femeie: Haide! Nici nu pot să mă uit…
  • Femeie: Nu-mi vine să cred!
  • (…)
  • Bărbat: Două victime. Una aici, de fapt jumătate aici. O victimă acolo.

Accidentul a avut loc în 19 august, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului. Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Încep probele pentru furnizarea căldurii pentru abonații sistemului centralizat din Constanța

vin sept. 29 , 2023
Termoficare Constanța SRL anunță consumatorii racordați la sistemul municipal de termoficare că începând cu data de 02 octombrie 2023 va demara procedura tehnologică de umplere a instalațiilor proprii de încălzire în vederea efectuării probelor la rece. „Rugăm consumatorii noștri: asociații de proprietari, unități de învățământ, societăți comerciale, etc. să își […]

V-ar putea interesa și: