„Prințesa și broscoiul”, premieră la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare”

teatru copii elpisDuminică, 04 martie 2018, orele 10.00 și 11.30, la Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de mare” are loc premiera piesei „Prințesa și broscoiul”, adaptare după basmul „Prințul fermecat” al Fraților Grimm.

Copiii dar și adulții vor trăi experiența unui musical cu o intrigă simplă dar cu un impact deosebit la public. Peripețiile pline de haz, romantism dar și suspans, prin care trec fiica cea mică a împăratului și prințul broscoi, alături de alte personaje cum ar fi vrăjitoarele, bunicul prințesei care apare mereu cu un sfat plin de înțelepciune, regii, pretendenții prințeselor reprezintă pilde pentru spectatorii mai mici sau mai mari despre importanța prieteniei în realitate, despre implicațiile respectării unei promisiuni cât și despre faptul că aparențele pot înșela de cele mai multe ori, iar până la urmă „să faci bine e de ajuns”!!

Spectacolul, recomandat etapei de vârstă 4+ prinde viață prin jocul plin de măiestrie al talentaților actori ai scenei Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, după cum urmează: Arina Cojocaru o interpretează pe fiica cea mică a împăratului, prințesa extrem de frumoasă dar capricioasă, pe Grațian Prisacariu îl regăsim în rolul prințului arătos, „cu caracter urât”, transformat în broscoi iar bunicul prințesei este Lică Gherghilescu. Micuții le vor revedea pe Daniela Vlad în rolul vrăjitoarei cât și pe Clara Ghiuvelechian în rolul reginei, prințesei bătrâne și al uneia din surorile prințesei capricioase, iar Daniel Minciună este regele. Andrei Stroescu și Tiberiu Roșu apar în rolurile unuia din pretendenții prințeselor și al bufonilor.

Regia și scenariul sunt semnate de Cristian Mitescu, actor, regizor, scenarist și realizator de programe în cadrul mai multor televiziuni. Ionuț-Sergiu Anghel realizează coregrafia spectacolului, iar muzica îi aparține compozitorului Viorel Andrinoiu. Scenografia de excepție este marca cunoscutei scenografe constănțene Eugenia Tărășescu-Jianu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VIDEO. Un om de știință ne recomandă să ținem post

vin feb. 23 , 2018
Credincioșii ortodocși sunt în plin post al Paștelui. Este însă postul bun pentru organism sau nu? L-am întrebat acest lucru pe dr. Adrian Bîlbă. „De-a lungul istoriei noastre evolutive, am suferit de foame care orice animal. Chiar mai mult, pentru că ne-am adaptat într-un mediu total diferit de ceea ce […]
Adrian Bilba, director CMSN

V-ar putea interesa și: