Profesorii Alexandru Vlad Ciurea și Dumitru Constantin Dulcan susțin o conferință în Eforie Nord

Sâmbătă, 29 iunie, de la ora 19:00, Eforie Nord este gazda conferinței „VIZIONARII”, care îi are invitați pe Alexandru Vlad Ciurea și Dumitru Constantin Dulcan.

Alexandru Vlad Ciurea este profesor universitar de neurochirurgie, cu practică în patologie tumorală cerebrală și spinală, patologie vasculară cerebrală, neurochirurgie pediatrică, neurotraumatologie. A condus și a fost implicat în zeci de proiecte naționale și internaționale de cercetare, publicând, de asemenea, monografii în domeniul neurochirurgiei, managementului de sănătate și în problemele legate de alimentația bogată în e-uri.

A fost Directorul General al Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București, când a implementat Centrul de Excelență în Neurochirurgie și Neurologie.

A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan a fost Şeful Catedrei de Neurologie a Spitalului Militar Central şi Şeful Catedrei de Neurologie şi Neuropsihosomatică a Universităţii „Titu Maiorescu” Bucureşti. Are specializări în Neurologie și Psihiatrie și competenţe în explorări neurofiziologice EEG, EMG, PE, terapia durerii. Este doctor în ştiinţe medicale, cu participări la evenimente medicale în Beijing, Roma, Berlin, Paris, Marsilia, Geneva, Istanbul, Viena, Minneapolis, Londra, Toronto, Sydney, Bangkok, Madrid, Lisabona, Florenţa, Moscova, Rhodos, Nisa, Geneva. Membru al Societăţii Române de Neurologie, al Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului (IBRO), al Societăţii Române de Psihiatrie, al Societăţii Române de Acupunctură, al Ligii Române pentru Sănătate Mentală, al Societăţii Române de Neuropsihoendocrinologie, al Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România şi din Străinătate şi a numeroase societăţi ştiinţifice naţionale şi internaţionale. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Piteşti.

Conferința VIZIONARII este dedicată persoanelor pasionate de dezvoltarea personală și de sănătatea mentală. Participanții vor avea ocazia de a învăța direct de la acești trei experți de top și de a se inspira din experiențele lor, VIZIONARII fiind cei care fac diferența pozitivă în zilele noastre.

Biletele pentru conferința „VIZIONARII” se găsesc pe site-urile Entertix.ro și Myticket.ro.

Locurile în sală sunt limitate, iar perioada Early Bird este activă până la finalul lunii mai sau pană la epuizarea biletelor din categoria Early Bird.

Locația în care va avea loc evenimentul, Ana Hotels Europa Eforie-Nord, este recent renovată în totalitate, fiind stabilit un nou record unic și anume renovarea a 25.000 mp in 6 luni.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cristina Dumitrache, PSD: „Această zi simbolizează startul unui proiect extraordinar care a transformat complet Europa”

joi mai 9 , 2024
Astăzi sărbătorim Ziua Europei, o zi ce marchează pacea și unitatea în Europa. Pe 9 mai 1950, a fost propusă crearea unei prime comunități europene, care a pus bazele a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. „Această zi simbolizează startul unui proiect extraordinar care a transformat complet Europa, aducând stabilitate, […]

V-ar putea interesa și: