Proiect legislativ pentru monitorizarea traficului de mare tonaj

În cadrul comisiei parlamentare de transport și infrastructură, a fost avizat pozitiv proiectul de lege care are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997.

Potrivit expunerii de motive, inițiativa vizează prevenirea, atât a degradării materialului rulant, parte componentă a drumurilor județene, precum și a degradării spațiului public de lângă carosabil și a locurilor destinate parcărilor.

„Prin actul normativ, se urmărește creșterea controlului de trafic greu, prin instalarea de sisteme de cântărire automată și fluentă în puncte fixe, pe raza drumurilor județene. Acest sistem va permite cântărirea automată a tuturor mijloacelor de transport de marfă care depășesc 8 tone/axă.”, a precizat deputatul Marian Crușoveanu, membru al comisiei.

„În același timp, conform actului normativ, se vor majora amenzile aplicate pentru fapte grave și foarte grave privind depășirea masei totale admise. Din altă perspectivă, proiectul legislativ are în vedere și reducerea accidentelor de circulație pe drumurile județene, prin descurajarea supraîncărcării camioanelor.”, a mai pus acesta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Arhiepiscopia Tomisului și-a deschis cont de Instagram, după Facebook și Tik-Tok. „Tehnica aceasta de Dumnezeu este lăsată”

mie mart. 1 , 2023
De astăzi, 1 martie, Arhiepiscopia Tomisului este prezentă și pe Instagram. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adresat un cuvânt de binecuvântare și de bun-găsit credincioșilor prezenți pe această rețea de socializare. „Iubiți reprezentanți și spectatori de pe Tik-Tok, Instagram, sunt bucuros să vă împărtășesc dragostea mea față […]
ips teodosie

V-ar putea interesa și: