Proiect pentru protejarea păsărilor împotriva electrocutării de-a lungul Dunării. Vor fi izolați peste 3.200 de stâlpi de electricitate de-a lungul Dunării

Protejarea vieții sălbatice a devenit mai importantă ca niciodată având în vedere actualele probleme climatice și de mediu. Una dintre cele mai mari amenințări pentru speciile de păsări sălbatice este electrocutarea și coliziunea cu liniile electrice ce provoacă mii de decese și răniri ale acestora. Problemele sunt în atenția Proiectului LIFE Danube Free Sky, care reprezintă un exemplu unic de cooperare transnațională amplă de-a lungul fluviul Dunărea, unul dintre cele mai importante coridoare de migrație, loc de oprire și de iernare pentru multe specii de păsări din Europa.

Proiectul a început oficial la data de 1 septembrie 2020 și este finanțat prin Programul LIFE al Uniunii Europene. În perioada de peste 5 ani de implementare a proiectului, 15 parteneri din 7 țări vor dezvolta o colaborare solidă și vor implementa cele mai eficiente soluții pentru a preveni amenințările la viața și integritatea păsărilor.

Ca urmare a implementării proiectului va crește vizibilitatea a peste 245 de kilometri de linii electrice prioritare. De asemenea, în zonele vizate de proiect vor fi izolați peste 3.200 de stâlpi de electricitate ce prezintă risc de electrocutare pentru păsări.

Mortalitatea păsărilor cauzată de interacțiunea cu liniile electrice și cu alte structuri de utilități aflate sub tensiune a fost documentată pentru mai mult de 380 de specii de păsări, inclusiv pentru cele amenințate și critic periclitate. În zonele vizate de proiectul LIFE Danube Free Sky se găsesc 8 tipuri de linii electrice supraterane periculoase pentru păsări, ce însumează aproximativ 2.074 de kilometri. Impactul acestor linii electrice reprezintă o amenințare considerabilă și serioasă pentru 12 specii de păsări cuibăritoare prioritare. Prin marcarea liniilor electrice și izolarea stâlpilor periculoși în 23 de arii de protecție specială și în 9 zone de importanță avifaunistică, proiectul va preveni anual riscul de decese și răniri în urma electrocutării și coliziunii cu liniile electrice pentru aproximativ 2.000 de exemplare de păsări din speciile prioritare (și din multe alte categorii de specii).

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării împreună cu E-Distribuție Dobrogea și în parteneriat cu beneficiari din șapte state europene implementează proiectul „LIFE DANUBE FREE SKY” – Transnational conservation of birds along Danube river, pentru protejarea a 12 specii de păsări prioritare în Uniunea Europeană și, implicit, pentru conservarea biodiversității și ecosistemelor de-a lungul Dunării. Proiectul, coordonat de Raptor Protection of Slovakia și finanțat prin Programul European LIFE, se întinde pe o perioadă de cinci ani și va fi pus în aplicare de parteneri din Slovacia, Germania, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România.

Valoarea totală a proiectului este de 6.636.170 de euro, Bugetul ARBDD fiind de 618.877 de euro, iar Bugetul E-Distribuție Dobrogea de 424.449 de euro, cu o finanțare din partea Uniunii Europene de 75%.

Printre activitățile ce vor fi implementate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării alături de partenerii din proiect, se numără:

–           Elaborarea schemei de monitoring pentru liniile electrice de distribuție, dezvoltarea bazei de date și instruirea personalului de teren;

–           Protecția păsărilor împotriva coliziunii cu liniile electrice, respectiv determinarea sectoarelor de linii potențial periculoase cu risc de coliziune și a speciilor prioritare afectate;

–              Protejarea păsărilor împotriva electrocutării cu liniile electrice de distribuție prin determinarea stâlpilor de medie tensiune periculoși ce vor fi izolați împotriva electrocutării și montarea de transmițătoare pe șase juvenili de pelican creț, pentru a identifica ce stâlpi periculoși sunt localizați în aria de cuibărit și de hrănire pentru această specie prioritară;

–           Prevenirea perturbărilor și interacțiunii cu liniile electrice prin crearea de oportunități de cuibărit și hrănire în condiții de siguranță, respectiv instalarea a 100 de cuiburi artificiale pentru specii prioritare de păsări (dumbrăveanca);

–           Diseminarea rezultatelor proiectului și activități de conștientizare, birdwatching cu implicarea voluntarilor, cooperare cu școli și autorități locale din RBDD, montare panouri de informare.

În cadrul proiectului, E-Distribuție Dobrogea va izola 100 de stâlpi împotriva electrocutării pe rețeaua de medie tensiune, 30 de kilometri de marcaj anti-coliziune pe rețeaua de medie tensiune și 5 kilometri de marcaj anti-coliziune pe rețeaua de înaltă tensiune.

Un scurt film cu prezentarea partenerilor din proiect poate fi urmărit mai jos.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul web al proiectului: www.danubefreesky.eu, precum și pagina de Facebook https://www.facebook.com/LIFE-Danube-Free-Sky-100266705240884


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Topul deșeurilor de unică folosință de pe plaje: paie și bețe de mestecat, bețe de urechi, pahare din plastic

joi nov. 12 , 2020
Cifrele din raportul de monitorizare a porțiunilor de plajă din luna octombrie indică o scădere a cantității de deșeuri față de sesiunea din septembrie 2019. Cel mai probabil, cauza pentru cifrele scăzute o reprezintă măsurile restrictive impuse ca urmare a pandemiei COVID-19. În această sesiune, au fost monitorizate 9 sectoare […]

V-ar putea interesa și: