Costin Răsăuțeanu, fost viceprimar al municipiului Constanța în mandatul lui Decebal Făgădău, s-a luptat mai multe luni de zile pentru un proiect numit „Stop Depresia”. Acesta prevede acordarea de vouchere constănțenilor care suferă de depresie.
Proiectul a fost aprobat la jumătatea lunii martie. A existat interes. De pildă, pe pagina de Facebook a primăriei au fost postate mai multe întrebări de la oameni care cereau detalii.
Am vrut să vedem, la aproape o lună și jumătate de la aprobare, câte persoane au depuse dosare, deci câte persoane sunt ajutate de acest proiect la care Costin Răsăuțeanu și PSD au lucrat multe luni de zile.
„Până în prezent au fost depuse 12 dosare care sunt în analiză.”, ne-au declarat reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Constanța.
Până în prezent nu a fost acordat niciun voucher.
Nu oricine poate primi acest voucher. Persoana beneficiară trebuie să îndeplinească următoarele condiții de acordare a sprijinului financiar:â
- să aibă domiciliul stabil pe raza Municipiului Constanţa de cel puțin 1 an;
- să fie diagnosticată cu depresie, în baza unei scrisori medicale eliberate de către un medic specialist;
- venitul net pe membru de familie (sau persoană singură) să fie în ultima lună sub 5.000 de lei.
Iată ce spunea Costin Răsăuțeanu după aprobarea proiectului:
„Sprijinul financiar de 3.000 de lei pentru prevenirea bolilor grave și a excluziunii sociale provocate de depresie, poate fi accesat! Un alt proiect de suflet, “Stop Depresia. Împreună pentru o comunitate sănătoasă” a fost aprobat de către consiliul local și este în vigoare! Dacă vrem să salvăm vieți și să prevenim bolile grave, asigurând astfel în viitor o comunitate sănătoasă, fericită și productivă, trebuie să sprijinim constănțenii de toate vârstele care au nevoie de suport psihoterapeutic.
PSD va rămâne întotdeauna alături de oameni și de nevoile lor!
Este important să acționăm urgent pentru a combate efectele dezastruoase pe care le are depresia netratată asupra stării emoţionale şi fizice, asupra familiei şi comunităţii. Ca urmare a multiplelor consecinţe asupra sănătăţii psihice şi fizice, depresia afectează nivelul de educație, productivitatea muncii şi potențialul de câștig, crescând șomajul și cheltuielile sociale.
Depresia nu este un moft, este o boală cruntă, invizibilă. Ultimele studii arată o creștere îngrijorătoare a persoanelor afectate de depresie. Acest număr este în creştere, de la an la an, recentele evenimente (pandemia, războiul, inflaţia) reprezentând factori de multiplicare şi de agravare a cazurilor.
Prin identificarea şi tratamentul depresiei, prin psihoterapie, combatem efectele depresiei, care sunt multiple: creşte riscul de cancer, de deces al persoanelor diagnosticate cu cancer, de suicid, de demenţă, de atac de cord; creşte dependenţa de alcool şi droguri; determină hipertensiune arterială; provoacă insomnie şi oboseală cronică; slăbeşte sistemul imunitar; determină lipsa motivaţiei, concentrării, memoriei şi speranţei etc.”
Cererea se depune la sediul Direcției de Asistență Socială Constanța din Str. Unirii nr. 104.”, a transmis Costin Răsăuțeanu pe Facebook.
Peste 21.000 de oameni din județul Constanța erau tratați pentru depresie în 2020, aproape 14.000 doar femei.
o sa fie la el cum a fost cu certificatele de handicapati dupa revolutie Devenisem o natie de neputinciosi bineinteles contra cost de nu mai aveau loc handicapatii reali Adica niste bani ii v-a scoate din depresie ? asta e o boala care odata instalata greu are leac Cauzele sint multiple Cel mai bine ar fi ca specialistii sa spuna ce se poate face inainte sa dam ceva pe care apoi legea sa nu o mai poata opri Bani , numai bani de papat