Proiectul de țară al Elenei Lasconi și al USR: reducere de taxe, eliminarea politicului din educație, debaronizarea justiției

Elena Lasconi și USR au lansat, duminică, programul pentru alegerile prezidențiale și parlamentare de la finalul anului.

„Programul meu de țară este planul ca fiecare dintre noi să ne simțim protejați și respectați. Nu trebuie în fiecare zi să ne luptăm pentru lucruri esențiale: pentru o școală bună lângă casă, pentru un spital în care să intrăm cu încredere, pentru strada asfaltată decent, pentru o poliție care să te ajute la nevoie. Pentru o justiție în care chiar să îți găsești dreptatea. În primul rând vrem să guvernăm în folosul oamenilor. Ar fi o premieră în ultimii 35 de ani. S-a guvernat mult în folosul unora în ultimii 35 ani, doar că mereu a fost vorba de câțiva oameni. Noi vrem să guvernăm pentru toți, nu doar pentru unii”, a declarat Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale.

La evenimentul de lansare a programului au fost prezenți peste 500 de lideri județeni USR, candidați la alegerile parlamentare și membri ai partidului.

„Proiectul de țară al Elenei Lasconi și USR înseamnă reducerea de taxe, eliminarea politicului din educație, orientarea sistemului de sănătate spre programe de prevenție prin înființarea unui Pilon 2 al Sănătății pentru toți românii, debaronizarea justiției prin crearea unui nou mod de evaluare și promovare a magistraților și eliminarea privilegiilor.”, a declarat Stelian Ion, președintele USR Constanța, candidat pentru un nou mandat de deputat.

„Elena Lasconi știe să lupte. S-a luptat toată viața, știe ce e un obstacol, știe cum să-l depășească. În timp ce Elena Lasconi a atras fonduri europene de 40 de ori mai mult decât bugetul PSD al Câmpulungului și banii ăștia au ajuns în infrastructură, spitale, școli, Marcel Ciolacu a crescut inflația, a crescut taxele ca să-i plătească lui Ciucă pensia specială. Unde Ciolacu a arătat doar o foame de bani Elena Lasconi a arătat o sete de schimbare. De zeci de ani această femeie a fost alături de români. Ea cunoaște problemele lor, speranțele lor, durerile lor. Cu această experiență, o să fie președinta de care avem nevoie. Luați experiența Elenei Lasconi și puneți-o pe lângă experiența lui Ciolacu, al cărui CV are mai multe găuri decât toți covrigii din brutăria lui din Buzău”, a declarat Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei.

Programul economic al Elenei Lasconi și al USR are în centru reducerea taxelor pe muncă, printr-o aplicare treptată și diferențiată. Pentru anul viitor, salariile nete vor crește cu câte 500 de lei pe lună prin eliminarea taxării pe primii 1.200 de lei. Pentru toți românii. Mamele cu copii care lucrează și tinerii ar beneficia de cele mai mari reduceri, respectiv 1.500 și 1.000 de lei în plus la fiecare salariu. Cu și mai mulți bani rămân mamele care au mai mulți copii, câte 500 de lei în plus pentru fiecare. Aceste măsuri de reducere a taxelor au ca scop păstrarea tinerilor și a părinților activi în țară, fără să se mai gândească să muncească în străinătate.

Același scop îl au și măsurile pentru reformarea sistemului de educație și de sănătate, care să le ofere românilor mai multe opțiuni și servicii de calitate, atât la stat, cât și la privat. Programul USR prioritizează și investițiile în infrastructură care vor contribui la dezvoltarea economică, la crearea de locuri de muncă și la atragerea investitorilor străini.

„Se întreabă multă lume dacă România e pregătită de o femeie președinte? Răspunsul meu este da. Dacă frații noștri din Moldova au o femeie președinte, putem și noi. Alternativa reală și consolidată este Elena Lasconi și USR, iar noi ne luăm angajamentul de a lupta zi de zi pentru această țară. Ciolacu este extrem de periculos pentru România. Dar lupta nu e dată, jocul nu e jucat. Scuturați-vă de pesimism și hai să ne unim cu toții, cei care vrem o Românie dreaptă, o Românie onestă, să ne unim în spatele Elenei Lasconi și a USR-ului. Un USR care e aici și va rămâne”, a spus Cătălin Drulă, deputat USR.

În privința reformei statului, propunerea centrală a USR este un stat mai mic și mai eficient, care să fie în slujba cetățeanului. Reformele propuse, de la reorganizarea administrației, reducerea numărului de parlamentari și până la profesionalizarea funcției publice prin introducerea de examene naționale și eliminarea politizării angajărilor, urmăresc un singur scop: crearea unui stat care să lucreze pentru cetățeni, nu invers. De acum înainte.

Link program prezidențial Elena Lasconi – https://elenalasconi.ro/program/

Link program de guvernare ale USR – https://usr.ro/program-guvernare-2024/

Comandat de Uniunea Salvați România, Filiala Constanța

Executat de Constanta 100% – portal: www.ct100.ro.

CMF: 11240015


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Statul se împrumută din nou de la români - dobânzile trec de 7%

Dum nov. 3 , 2024
Începând de luni, 4 noiembrie, românii au oportunitatea de a investi în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1, 3 și 5 ani, beneficiind de dobânzi anuale de 5,95%, 6,70% și respectiv 7,10%. Veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile, oferind o modalitate atractivă și avantajoasă de economisire. Modalități […]
bani lei

V-ar putea interesa și: