Atenție, acest text conține informații despre spectacol care se încadrează în categoria „spoiler alert”.
Hermann Rorschach este un psihanalist elvețian care a inventat, pe la 1900 și puțin, faimosul test psihologic ce îi poartă numele. În funcție de lucrurile pe care le vezi în aceleași pete de cerneală, ies la iveală diverse trăsături de personalitate ale oamenilor sau trăiri, pe baza cărora pot fi diagnosticați. Ceea ce pentru unul poate însemna un fluture, pentru altul poate fi un monstru. La fel ca testul lui Rorschach, spectacolul Prometeu’22, care a putut fi văzut săptămâna trecută, joi și vineri, în Constanța, a pus în fața spectatorilor o reprezentație din care s-au putut extrage mai multe sensuri.
Înainte de a le desluși, trebuie să remarcăm că am avut parte de un spectacol inedit, o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj – SNT Drama Ljubljana – Teatrul de Stat Constanța, regizată de marele Tompa Gábor. S-a jucat în română, maghiară, slovenă și engleză, dar totul a decurs atât de firesc, mai ales aici, în Dobrogea, unde auzim de mici vorbindu-se lângă noi (din păcate, din ce în ce mai puțin acum) mai multe limbi. Ce dobrogean nu știe măcar două, trei cuvinte în turcă?
Spectaculoasă a fost și scenografia. Nu se putea altfel, fiind vorba despre Prometeu înlățuit și despre darul său pentru omenire: focul.
Teatrul de combină de multă vreme cu imaginile video, poate uneori puțin gratuit, dar foarte potrivit aici, mai ales că Prometeu este adus în zilele noastre, știrea furtului focului este „breaking news”, iar el însuși, subiect de selfie-uri și protagonist al jurnalului de seară.
Imaginea de final, cu focul purtat în sala întunecată, de către actori și public deopotrivă, e una de care spectatorii își vor aminti mult timp. Și, așa cum am mai spus, arta este mai mult despre viitor decât despre prezent, este despre semințele pe care le lasă în tine.
Actorii s-au ridicat la înălțimea regizorului. Prometeu este Igor Samobor, un actor sloven de 65 de ani convingător, care transmite trăirile personajului chiar dacă slovena este o limbă din care un român nu înțelege mai nimic. Supratitrarea nu a stricat cu nimic din emoție. Am remarcat-o și pe constănțeanca Mirela Pană, care s-a pregătit șase săptămâni lungi pentru rolului lui Hermes. Cu siguranță nu i-a fost ușor, însă este o actriță atât de talentată încât nu cred că s-a inventat încă personajul pe care să nu-l poată interpreta.
Să revenim la testul Rorschach. Prometeu’22 este un spectacol despre zei și este în același timp unul despre puterea absolută care corupe în mod absolut, dar și unul care poate fi citit foarte bine într-o cheie a prezentului, în care un tiran a semănat foc și moarte printre oameni nevinovați. Este, desigur, și un spectacol despre iubire, căci numai cineva care iubește cu pasiune se poate sacrifica furând focul, știind că vor fi repercusiuni drastice. Este, cu siguranță, poate mai mult decât toate celelalte la un loc, un spectacol despre condiția umană și despre datoria pe care o avem în această viață efemeră, față de noi și de cei de lângă noi. Viața nu contează aproape deloc dacă nu lași în urma ta ceva bun, dacă n-ai schimbat câtuși de puțin în bine lumea în care ai trăit, în ciuda tuturor piedicilor. În fine, este și un spectacol despre speranță. Imaginea despre care vă vorbeam, a focului care ajunge pe mâna spectatorilor, este cu siguranță un simbol al speranței, al faptului că lumina învinge întunericul, al speranței că știința va învinge obscurantismul, că, într-un final, ca în legende și basme, binele învinge răul.
Au fost și lucruri pe care le-aș fi văzut altfel. De pildă, când ziariștii îi iau un interviu lui Prometeu, corespondenta principală (Dana Dumitrescu) îi pune o întrebare banală: „Cum v simțiți?” și tot ea dă răspunsul, conform scenariului, desigur. Ei bine, dacă eu, ca jurnalist, aș fi făcut asta în viața reală, aș fi fost numai bun de o amendă. Niciodată într-un interviu nu îi sugerezi celui intervievat răspunsul. Să îl rostești în locul lui: cu siguranță că așa ceva nu se face. Un mic amănunt remarcat din prisma profesiei, care nu știrbește cu nimic valoarea spectacolului.
Mi-a plăcut și că sala a fost plină în cele două zile. Este dovada că publicul din Constanța apreciază un spectacol de calitate și că orașul acesta are nevoie de un teatru adevărat. Acum s-a jucat la Oleg Danovski. Teatrul de Stat a plătit chirie.
Felicitări Teatrului de Stat Constanța, condus de Erwin Șimșensohn, regizor secund al spectacolului, și conducerii Consiliului Județean Constanța, care a făcut posibilă colaborarea și prezentarea spectacolului și la noi, după Slovenia și Cluj. Apropo, săptămâna viitoare se va juca în Portugalia.
Ultima remarcă: e păcat că foarte puțini oameni din conducerea orașului și a județului și-au făcut timp să vină să vadă. Într-un fel, așa cum am arătat mai sus, Prometeu’22 era despre ei.
Biletul a costat 50 de lei.
Foto: Cristian Hagi
