Proteste ale transportatorilor. Incident cu mascații. Ce spun economiștii

Transportatorii au protestat sâmbătă seara în Constanța. Au paralizat practic traficul pe variantă. Nu au lipsit incidentele.

În seara de 13 ianuarie a.c, în timpul protestului transportatorilor din municipiul Constanța, unul dintre participanții la trafic nu a respectat dispozițiile polițiștilor aflați în dispozitiv și s-a îndreptat cu autoturismul către participanții la acțiunea de protest, precum și către efectivele dispozitivului de ordine și siguranță publică.

„În acest context, un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine, precum și a protestatarilor, s-a poziționat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă și a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului. Menționăm că este vorba de o armă, cu muniție neletală.”, a precizat IPJ Constanța.

Sute de transportatori și fermieri români protestează în România, de câteva zile, în primul rând, față de prețurile mari ale asigurărilor auto și ale accizelor la carburanți. Mișcarea a erupt miercuri, 10 ianuarie, iar vineri după-amiază, o delegație a protestatarilor a fost primită la Palatul Victoria de șeful Guvernului, premierul Marcel Ciolacu. Între timp, în jurul județului Ilfov, pe șoseaua de centură a capitalei, din loc în loc, sensurile giratorii care asigură intrarea spre oraș sau către autostrada A3 au fost blocate de mașinile oprite în semn de protest.

Protestează și fermierii, care contestă și costurile mari ale creditelor agricole, întârzierile plăților la care au dreptul legal precum și nivelul scăzut al subvențiilor. Diferențele mari ale acestora, de trei sau patru ori mai mici decât în Ungaria, Olanda sau Slovenia și la jumătate față de cele din Bulgaria sau Austria, fac ca prezența agricultorilor români pe piața internațională să fie necompetitivă. Fermierii români se plâng chiar că pe propria piață națională nu pot face față concurenței importurilor subvenționate, vândute mult mai ieftin, la prețuri pe care nu și le permit.

Ce spun economiștii

„În lupta geopolitică și pentru dezvoltarea țării – ai niște arme. Industriile/sectoarele care performează și firmele mari puternice pe care le ai. Dacă ai minte – le susții ca să se extindă exponențial și agresiv (mizezi pe ce funcționează deja nu pe chestii noi netestate).”, spune economistul Andrei Caramitru.

Iată analiza acestuia:

„Transportatorii sunt una din arme – dominăm cu ei transportul terestru din Europa împreună cu polonezii m, aducem venituri DIN STRĂINĂTATE de 9.5 miliarde EUR (“exporturi nete” adică cash net care intră de aproximativ 5.5 miliarde de eur) în doar 10 luni. Similar cu IT-ul. E enorm, ajută uriaș la balanța comercială.

Cei din vest se luptă agresiv contra alor noștri – băgând tot felul de limitări si reguli dure (de fapt cam ilegale pe legile europene). Statul ar trebui să susțină domeniul asta și să se gândească cum ajungem la 10 miliarde “exporturi nete”.

Sigur ca protestele astea sunt manipulate sau infiltrate. Însă statul ar trebui sa aibă o gândire strategică – nu doar disperarea cum sa taxeze mai mult unde sunt bani ca sa dea la primarii din sate depopulate. Asta nu e ok.

Cred ca devine ESENȚIAL sa ajustăm MASIV codul fiscal și subvențiile si tot – ca putem sa dublam PIB-ul dar e nevoie și de creier totuși pentru asta.

Și pentru transportatori – e important să joace inteligent – nu cu idioti trimiși să “negocieze” și ei amenințând cu violențe ca altfel nimeni nu o să îi ajute la final.”

Populiștii au vrut să fure protestul

„Pretențiile noastre sunt toate realiste. Sunt puncte bine trase cu care ne confruntăm acum, atât noi, transportatorii, cât și fermierii, crescătorii de animale. O să vedeți că vor fi mult mai multe grupuri care se vor afilia mișcării noastre. Este o mișcare nonpolitică. S-a încercat ieri politizarea protestului nostru, la Chiajna, însă, liderii partidelor au plecat huiduiți. Au venit și galeriile, nu știu cine le-a adus dar au venit sigur pentru a manipula”, a povestit Florin Chelu pentru DW.

Într-adevăr, atât formațiunea populistă de dreapta A.U.R. cât și partidul SOS, de aceeași orientare ideologică, au încercat să capitalizeze politic nemulțumirile. Liderii ambelor formațiuni, George Simion și Diana Șoșoacă, au fost alungați de protestatari, cu atât mai mult cu cât ministrul Agriculturii a încercat în mai multe rânduri să crediteze ideea că protestul este orchestrat politic.

Ce spune ministrul

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă seara, la finalul întâlnirii avute cu protestatarii, că a semnat o minută împreună cu reprezentanţii acestora şi a adăugat că sunt lucruri pe care le poate face şi pentru acestea s-a angajat. Social-democratul a mai precizat că lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit.

„Am şi semnat o minută împreună cu reprezentanţii lor. Sunt lucruri pe care urmare a acestor discuţii de aproximativ patru ore le putem face şi pentru asta ne-am angajat. Alte chestiuni care nu ţin doar de ministerul transporturilor probabil că vor fi discutate şi ştiu, spre exemplu, cu RCA se merge la ASF. Lucrurile care ţin de Ministerul Finanţelor am înţeles că vor fi discutate mâine de domnul ministru”, a afirmat Sorin Grindeanu. 

El a menţionat că majoritatea protestatarilor doreşte să fie găsite soluţii pentru detensionarea situaţiei. 

„La majoritatea covârşitoare am văzut dorinţa de a găsi soluţii, de a rezolva aceste puncte astfel încât lucrurile să se detensioneze. Ţin să fac această precizare pentru că nu vreau să fie interpretată altcumva. Lumea, cel puţin la Ministerul Transporturilor, şi din partea noastră, au fost mai mulţi colegi şi din partea protestarilor a căutat soluţii. Eu zic că pe ceea ce ne-am pus semnătura cu toţii putem să ducem la bun sfârşit”, a mai transmis ministrul Transporturilor.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident rutier grav, o victimă inconștientă

sâm ian. 13 , 2024
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă, în jurul orei 23.00, la ieșirea din localitatea Stupina. Au fost implicate două autoturisme. Echipele de intervenție au fost imediat mobilizate. Conform primelor informații, două vehicule au intrat în coliziune la ieșirea din Stupina, rezultând două victime neîncarcerate. Una dintre persoanele rănite […]

V-ar putea interesa și: