Dumitru Jeacă a fost numit astăzi în funcția publică de subprefect al județului Constanța prin Hotărârea nr. 433/2017 publicată în Monitorul Oficial al României.
Deși s-a speculat că este numirea lui Mircea Banias, parlamentarul exclus din ALDE, PSD a precizat că Jeacă este membru al PSD Constanța de aproximativ un an de zile.
Curios totuși, la începutul acestui an Jeacă dădea declarații în presa locală ca membru ALDE. Detalii AICI și AICI.
Jeacă a ocupat mai multe funcții importante, fiind chiar șeful unor sucursale ale Loteriei Române. În ciuda acestui fapt, nu deține nicio locuință în proprietate, ci numai un teren agricol, potrivit declarației de avere depusă în mai 2016. Acesta are 2,5 hectare și este moștenit. De asemenea, nu are mașini sau alte bunuri de valoarea.