PSD Constanța vrea congres național, Dragnea nu respinge ideea

Partidul_Social_Democrat_logo.svg

Biroul Permanent al Organizației Județene Constanța a Partidului Social Democrat consideră că se impune convocarea de urgență a Congresului PSD, acțiune care să asigure legitimitatea și stabilitatea conducerii partidului.
”Considerăm că actul guvernamental, girat de PSD, și-a demonstrat pe deplin eficiența si coerența, și cu atât mai mult, trebuie dublat de o acţiune politică fermă şi clară. Astfel, vom depăși actuala stare de incertitudine, vor fi aleși lideri puternici, cu viziune, care să stabilească strategia politică a partidului; urmează un an electoral extrem de important, iar Partidul Social Democrat are nevoie de un program politic bine structurat, coerent, care să fie îndeplinit întocmai, la nivel central și în teritoriu. CONGRESUL este forul suprem de decizie, singurul care poate valida o nouă conducere, într-un cadru democratic, la care vor fi prezenți reprezentanții tuturor structurilor Partidului Social Democrat”, spun reprezenții PSD Constanța.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, citat de Mediafax, întrebat despre faptul că mai mulţi lideri judeţeni social-democraţi au propus devansarea datei Congresului partidului, că nu respinge ideea şi că o decizie va fi luată la Biroul Permanent Naţional al PSD de marţi.

ragnea a evitat să precizeze dacă va candida la Congresul partidului, răspunzând unei întrebări de pe această temă. „Întâi să găsim pădurea şi după aceea discutăm de urs. Întâi să stablim data Congresului, întâi să ajungem acolo”, a spus el.

„Subiectul acesta (al devansării datei Congresului – n.r) o să-l dezbatem foarte serios săptămâna viitoare la Biroul Permanent Naţional, marţi o să-l ţinem, pentru că luni e începerea anului şcolar. După ce am văzut aceste declaraţii, eu am vorbit cu o parte dintre ei şi unii au nişte argumente serioase”, a spus Dragnea, întrebat în legătură cu faptul că unii lideri locali ai partidului au cerut devansarea datei Congresului.

El a arătat că aceştia au avansat data de 15 octombrie pentru Congres.

„Cel mai important argument pe care l-am văzut eu, ei au spus că trebuie cel puţin o lună şi jumătate pentru a pregăti candidaturile pentru alegerile locale şi ei sunt interesaţi ca acest lucru să se realizeze până la 1 decembrie. În acest mod i-am întrebat de ce 15 octombrie neapărat data limită şi am vorbit cu mai mulţi şi se pare că începe să prindă contur, o să am mai multe discuţii cu colegii din ţară, în aşa fel încât, marţi, toţi cei care vom fi în BPN să luăm o decizie în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Dragnea.

El a spus că nu respinge ideea devansării datei Congresului.

„Eu nu resping această idee. Până la urmă, este important ceea ce vrea majoritatea organizaţiilor”, a adăugat Dragnea.

Consiliul Naţional al PSD a stabilit data congresului pe 15 noiembrie. Liviu Dragnea a fost ales preşedinte interimar după demisia lui Victor Ponta.

 


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se rectifică bugetul Medgidiei

vin sept. 11 , 2015
Consiliul Local al Municipiului Medgidia este convocat în şedinţă extraordinară luni, 14 septembrie 2015 ora 17. Şedinţele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Medgidia vor avea loc în aceași zi de luni 14 septembrie 2015  începând cu  ora 16. Proiectele de hotărâri aflate pe ordine de zi sunt următoarele: Aprobarea rectificării […]

V-ar putea interesa și: