PSD Constanța vrea să racoleze 10 – 12 politicieni de la alte partide pentru viitoarele alegeri, dar se ferește de Mihai Lupu ca necuratul de tămâie

Felix Stroe, președintele Organizației Județene PSD Constanța, a declarant că niciodată nu s-a luat în calcul, în vreo structură de conducere a Partidului Social Democrat Constanța, posibilitatea ca Mihai Lupu să candideze din partea partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Nici în Biroul Permanent Județean, nici în Consiliul Politic Județean.

„PSD Constanța are foarte mulți membri de valoare, oameni devotați partidului, care și-au desfășurat sau își desfășoară activitatea politică în partid susținut de ani și ani de zile. Cu siguranță, pentru toate funcțiile administrative, inclusiv pentru funcția de președinte de Consiliul Județean, vom avea un candidat propriu, provenit din PSD Constanța.”, a declarat Felix Stroe.

Daniel Georgescu: „Nu mai reveniți la subiect”

Daniel Georgescu, vicepreședinte PSD, a declarat că, în continuare, PSD Constanța are cel mai bun candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

„Se numește Felix Stroe și cred că ați ajuns cu toții la concluzia că ar fi fost alegerea corectă pentru conducerea județului. Nu s-a pus niciodată în discuție ca domnul Mihai Lupu nici să facă parte din PSD, nici să candideze din partea PSD la Consiliul Județean. Este un subiect închis și vă rugăm nu mai reveniți la el.”

Felix Stroe a declarat că nu își dorește să candideze pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.

„Mă gândesc că în 2024, pentru funcția de președinte al CJC ar fi bine sa candideze un primar al Partidului Social Democrat.”, a declarat acesta.

Stroe vrea 12 primari de la alte partide

Același Felix Stroe a declarat că PSD vrea să atragă în partid (nu a folosit verbul „a racola”, pentru că i se pare urât). A subliniat că 10 – 12 primari de la alte partide ar putea candida din partea PSD la următoarele alegeri locale.

Huțucă: Lupu colindă pe la AUR și pe la PSD

Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă i-a transmis sărbători fericite președintelui CJ Mihai Lupu, alături de familia PSD și transmite un set de declarații ca reacție la acuzațiile aduse de fostul liberal.

„Mihai Lupu a ales să devină pesedist. Noi știam că Mihai „colindă” de ceva timp pe la AUR și pe la PSD. În eventualitatea în care îi și deschid ușa, îi urez sărbători fericite alături de familia PSD”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele Filialei PNL Constanța.

Exclus din PNL

Colegiul Director Județean (CDJ) al Partidului Național Liberal (PNL) Constanța a votat în vara lui 2023 retragerea sprijinului politic acordat președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, în urma unei decizii luate de Biroul Politic Județean al PNL în ședința din 24 iunie.

Reprezentanții Partidului Național Liberal explică această decizie, luată prin vot, ca o urmare firească a unui set de incompatibilități între ceea ce reprezintă valorile și principiile liberale pe de o parte și un șir continuu de devieri de la acestea, din partea domnului Mihai Lupu.

„Județul Constanța a intrat în cea mai accelerată și consistentă etapă de dezvoltare din ultimii 30 de ani și acest lucru se vede cu ochiul limpede. În acest context, așteptările de la noi sunt și rămân foarte ridicate. Șirul nesfârșit de controverse, dar și o lipsă de colaborare și comunicare dintre Mihai Lupu și colegii noștri din partid a dus la votarea retragerii sprijinului politic”, a subliniat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

„În perioada ce urmează este misiunea noastră să asigurăm un flux administrativ neîntrerupt între primării și Consiliul Județean pentru a continua să dezvoltăm toate localitățile din Județul Constanța,” a continuat acesta.

Votul consfințește decizia Biroului Politic Județean al PNL, care în ședința din 24 iunie, întrunit pentru a clarifica situația politică a președintelui CJ, a decis să convoace CDJ cu propunerea a-i retrage lui Mihai Lupu sprijinul politic.

Reamintim că ședința din 24 iunie a inventariat și analizat întreaga atitudine a domnului Mihai Lupu în raport cu funcția pe care o ocupă, toate comportamentele acestuia în diferite situații de la preluarea mandatului până în prezent dar și toate acuzațiile care i se aduc.

„Subliniem, încă o dată, că în Partidul Național Liberal încurajăm dialogul, transparența și soluțiile reale în interesul cetățenilor.”, a transmis PNL Constanța, printr-un comunicat de presă.

Recomandări:

Își va da demisia Mihai Lupu, președintele CJ Constanța? Exemplul din PSD

Niciun american nu a făcut o fotografie cu Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, suspect într-un dosar penal DNA

Conducerea Poliției Locale a încercat să mușamalizeze cazul lui Mihai Lupu. „Lăsați-l, ce dracu. E președintele Consiliului Județean”. Reacția primarului Vergil Chițac

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, PNL, jignește și lovește un polițist local: „Prostule, idiotule, cretinule. Săptămâna viitoare nu vei mai fi nimic, idiotule”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Șeful IPJ Constanța spune că este victima unor informații „vădit tendențioase” și care „nu au niciun fundament în realitate”

vin dec. 22 , 2023
Chestorul de poliție Dumitru Bîltag a fost împuternicit la conducerea IPJ Constanța la începutul lunii noiembrie 2023. Recent, un ziar online a publicat un articol în care i se aduc o serie de acuzații grave. Comisarul șef spune că informațiile sunt vădit tendențioase și nu au niciun fundament în realitate. […]

V-ar putea interesa și: