Una dintre tehnicile de manipulare cele mai des întâlnite este cea a „trântitului ușii în față”.
Este metoda prin care oamenii sunt determinați să accepte o anumită concesie, prezentându-li-se, în prealabil, o cerere mult mai mare.
Simplificând la maximum, metoda s-ar putea aplica așa: îi ceri unui prieten o sumă relativ mare de bani, să spunem 1.000 de lei. Dacă acesta ezită, gândindu-se că e prea mult, îl rogi să-ți dea numai 100 de lei, sumă pe care o doreai de la bun început. O sumă considerată de prietenul tău, prin comparație, mult mai rezonabilă. Sunt șanse mai mari să o primești dacă aplici aceasta metodă.
Specialiștii au studiat-o îndelung. Iată un studiu științific, realizat de psihologul Robert Cialdini și prezentat în volumul „Tehnici de manipulare” al lui Bogdan Ficeac.
„În 1975, psihologul Robert Cialdini şi colegii săi au imaginat un experiment menit să analizeze efectul acestei tehnici. Ei i-au întrebat pe elevii unui colegiu dacă acceptă să însoţească şi să supravegheze un grup de copii handicapaţi, pentru două ore, într-o vizită la grădina zoologică. Numai şaisprezece la sută dintre cei întrebaţi au acceptat. Unui alt grup de elevi i s-a prezentat, în prealabil, o propunere mult mai amplă. În mod obişnuit, recrutăm voluntari dintre elevi, pentru a lucra fără plată, în calitate de consilieri la Centrul de detenţie a minorilor, a spus experimentatorul. Apoi a continuat: Serviciul constă în două ore de muncă pe săptămână, timp de doi ani. Cine se oferă? După cum era de aşteptat, nimeni nu a acceptat un angajament pentru o perioadă atât de lungă. În urma refuzului, experimentatorul a făcut o a doua propunere, cea referitoare la însoţirea copiilor handicapaţi. Circa cincizeci la sută din elevi au acceptat”
Această tehnică, spune Ficeac, poate aparține atât categoriei micilor manipulări, dar la fel de bine poate fi componentă a unui sistem de manipulare pe scară largă.
„Ea poate fi utilizată pentru a influența deciziile unei singure persoane sau poate să genereze efecte puternice la nivelul întregii societăți”, spune autorul.
Întrebarea care se pune este dacă Liviu Dragnea și extensia sa politică, PSD, aplică această tehnică de manipulare sau nu.
Există semne care ne fac să răspundem pozitiv. Modificările la legile penale pun România pe foc. Sunt schimbări care îngreunează într-atât munca procurorilor încât aceștia spun că nu-și vor mai putea face meserie eficient. Nu ne referim aici la infracțiunile de corupție, ci și la cele de viol, de exemplu. Să introduci în lege posibilitatea ca violatorul să fie prezent când este audiată victima este de neimaginat. La fel de incredibil este că, dacă îl cercetezi un individ pentru corupție și găsești, în calculatorul său, imagini că este pedofil, de exemplu, nu mai ai voie să deschizi un nou dosar, ci ești obligat să distrugi probleme. Sunt atât de aberante aceste prevederi, ar face din România atât de mult un stat al infractorilor, încât sunt convins că este nu sunt altceva decât o aplicare a acestei metode de manipulare. Ni se trântește ușa în față, ni se arată răul cel mare, pentru ca apoi Liviu Dragnea să ajungă acolo unde dorește: salvarea sa personală de închisoare. Și, de ce nu, să se ajungă la un compromis în ce privește legile penale, care trebuie modificate. Avem nevoie de o lege a răspunderii magistraților, în opinia mea, dar nu cum se încearcă în aceste zile.
Imaginați-vă că se va ajunge în situația în care vom avea de ales: ori aceste legi, ori libertatea lui Dragnea și, eventual, drum liber pentru el către Cotroceni. Ce vom alege? Răspunsul nu e comod, dar e simplu. Am mai avut de ales între Iliescu și Vadim Tudor, la prezidențiale. Am prieteni care s-au dus la vot și l-au parafrazat pe Labiș, spunând „Votez și plâng”. L-au votat pe Iliescu.
Există însă trei variante ale scenariului de mai sus.
Prima: opoziția și societatea civilă nu fac nimic, nu pun presiune pe Dragnea și PSD. În acest caz, sunt convins că modificările vor trece. Când vântul care bate nu se lovește de niciun obstacol, nu se va întoarce singur din drum.
A doua variantă: confruntat cu o presiune puternică din partea baronilor din partid, Dragnea și compania să nu mai țină cont de nimic și să rupă digurile care înconjoară fragilul stat de drept românesc, să controleze, prin politic, justiția, să-și pună oameni în toate pozițiile cheie din sistemul juridic și economic, să controleze, cu alte cuvinte, viitorul acestei țări pentru cel puțin 20 de ani. De câte ori mă gândesc la această idee mi se pare absurdă, ridicolă, imposibilă. De tot atâtea ori îmi aduc aminte că istoria ne-a dat multe lecții pe care le-am uitat. În anul 64, Roma a ars timp de șase zile și șapte nopți, iar Nero, împăratul ei, privea cântând incendiul pe care, spun istoricii, el în declanșase. În septembrie 1934, circa un milion și jumătate de germani se adunau, de bună voie și nesiliți de nimeni, în Nuremberg, pentru a-l aplauda pe Hitler, care le promitea un imperiu ce avea să dureze o mie de ani. Recent, în Ungaria, Viktor Orban a aplicat, în Ungaria, măsuri care păreau greu de luat în Uniunea Europeană, iar Polonia pare să-i urmeze.
Istoria dă, de multe ori, greș.
În fine, a treia variantă este crearea unei mase critice care să se opună tăvălugului PSD. O masă critică în rândul societății civile, dar și în interiorul PSD. Dragnea nu și-ar mai putea impune voința dacă un milion sau două milioane de oameni ar ieși în stradă. Nici dacă jumătate din PARTIDUL SĂU ar spune: „Ajunge! Până aici!”. Se pot întâmpla ambele lucruri. Sunt sigur că PSD mai are oameni cu capul pe umeri, care nu au probleme penale și care nu se gândesc numai la propriul interes și propriile conturi. Oameni de bun simț care vor să-și crească în România copiii.
Cât despre milionul de oameni în stradă… E posibil. Nimeni nu a înțeles pe deplin cum funcționează psihologia mulțimilor. Social media a adus noi valențe acesteia, a crescut viteza de reacție.
Mai e ceva. Eșecul sistemelor totalitare este supralicitarea, spune Ficeac, în lucrarea menționată.
„Cercetătorii în psihologie socială spun că presiunea manipulatorului asupra individului nu trebuie să depășească un anume prag. Depăşirea pragului echivalează cu declanșarea unui intens sentiment de frustrare. Acesta va fi păstrat în interiorul individului, va fi ascuns de frica de represalii, însă, mai devreme sau mai târziu, va izbucni cu efecte incontrolabile.”, spune acesta.
Orice se poate întâmpla.
