Radu Mazăre, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare

radu mazare

Radu Mazăre a fost condamnat, astăzi, la 6 ani și 6 luni de închisoare. Acesta a fost achitat pentru un cap de acuzare care privea abuzul în serviciu.

O altă inculpată din dosar, Sorina Hortolomei, a primit 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare.

Decizia nu este definitivă.

Iată ce spun procurorii DNA despre acest caz.

La data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafață de 15.465,91 m.p., situat în stațiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unității administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț modest, a două terenuri în suprafață de 11.890 m.p. și 502,81 m.p., aparținând Primăriei Constanța, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanța o pagubă de 2.971.420 euro și totodată au fost obținute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Concret, inculpatul Mazăre Radu Ștefan a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina.
La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei Moscu Sorina Gina și SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanța, un teren în suprafață de 502,81 m.p. cunoscând că prețul atribuit era cu mult diminuat față de valoarea comercială reală.
Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăților comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) și de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de aceeași inculpată.
Tranzacțiile respective s-au făcut prin creșterea succesivă a prețului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piață, fiind disimulată proveniența ilicită a acestor terenuri.
După trimiterea sa în judecată, prin rechizitoriul nr. 29/P/2005 din data de 24 octombrie 2008, (comunicat 271/VIII/3 și 28 octombrie 2008) împreună cu Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion și Chircă Nora Alina, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, deși avea obligația legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea acestora din funcțiile publice pe care le dețineau în cadrul Primăriei Constanța, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum și obținerea unor foloase necuvenite pentru acestea.
În intervalul de timp dintre 17 martie 2009 (data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 20821/20.11.2008) și până în prezent, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu știință, nu și-a îndeplinit obligația care decurgea din funcția de Primar al municipiului Constanța privind predarea a două terenuri către proprietarul lor, care le cumpărase de la Consiliul Local Constanța, omisiune care a avut ca urmare plata sumei de 141.696,14 lei, de la bugetul local, cu titlul de despăgubiri, precum și un avantaj patrimonial pentru persoana care folosește, în prezent, fără drept cele două imobile.
Până în prezent, nici Primăria municipiului Constanța și nici Ministerul Finanțelor Publice nu au comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză, deși li s-a cerut acest lucru.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra terenurilor cu suprafețele de 11.890 m.p. și 502,81 m.p..

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză și luarea măsurii preventive a interdicției dizolvării SC Bulevard SA.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ce poți cumpăra cu vouchere de vacanță? Circuit Transalpina - Transfăgărășan

mie mai 16 , 2018
Bugetarii din România vor primi, din acest an, vouchere de vacanță. Nu pot fi vândute, cine încearcă și este prins este amendat. Dacă tot le primiți, e bine să le folosiți. Agențiile de turism v-au pregătit deja oferte care pot fi achiziționate cu aceste vouchere (valoarea unui este de 1.450 […]
transfagarasan

V-ar putea interesa și: