Radu Mazăre, din Beciul domnesc în paradis

Așa arată resortul lui Radu Mazăre din Madagscar. Foto: www.mantasaly.com

„Bine ați venit în Paradis.” Așa te întâmpină site-ul Mantasaly Resort din Madagascar, care îi aparține lui Radu Mazăre. Arată ca în paradis, ce-i drept. Resortul este situat în mijlocul Rezervației Terestre Oranjia, cu un golf privat la Oceanul Indian. Are facilități de patru stele. Puteți să vă bucurați de sălbăticia împrejurimilor, de un climat perfect ecuatorial pe tot parcursul anului și de diversitatea oceanică, dar aveți parte și de confort.

Eliberat din închisoare recent, pe care a numit-o plastic „Beciul domnesc” la un moment dat, Radu Mazăre vrea să se stabilească definitiv în Madagascar. Potrivit lui Mihai Mazăre, unul din frații săi, fostul edil s-ar pregăti de plecare.

„Eu am vorbit cu fratele meu în ăștia 5 ani în absolut fiecare zi. Sigur că ne-am bucurat cu toți că e în libertate după 5 ani, ceea ce e mult pentru un om să stea acolo. Mi-a spus că e bucuros. Prima noapte n-a reușit să doarmă din cauza stării emotive. Și eu am avut o stare emotivă, ieșită din comun. M-a sunat dimineața apoi și mi-a zis că îmi mulțumește și mie. Mi-a mulțumit mie și soției pentru sprijinul pe care i l-am dat în toată această perioadă. Acuma stă și se acomodează puțin cu libertatea. El este în București cu soția lui, își face documente, respectiv permis de conducere, vrea să scoată și pașaportul și buletinul. Are rezidență, domiciliu de București, în momentul ăsta nu știu când o să vină, dacă o să ajungă la Constanța. Deocamdată mai stă câteva zile acolo. După aia se duce la casa părinților soției lui, a Roxanei, și vedem la un moment dat, probabil o să treacă și prin Constanța. Exclus viața publică și viața politică. Soția lui e însărcinată, urmează să nască undeva la sfârșitul lunii octombrie și cum va fi posibil ca bebelușul să poată fi luat în avion, ei pleacă în Madagascar. S-a hotărât de mult că nu mai vrea în România, să se mute cu toată familia înapoi acolo.”, a declarat Mihai Mazăre.

Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică.

Fostul primar al municipiului Constanţa a fost eliberat condiţionat, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, după ce a executat cinci ani din pedeapsa de nouă ani primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

A investit peste 1,3 milioane euro

Radu Mazăre a investit în Madagascar peste 1,3 milioane de euro. El a închiriat un teren de la un trib din zonă și a ridicat aici un hotel spectaculos, unde s-a și retras după ce a plecat din România.

Acesta a intrat pe lista celor mai luxoase resorturi din Madagascar alcătuită de Travel Triangle, una din cele mai mari agenții de turism din Asia.

Conform indienilor de la Travel Triangle, Mantasaly este al doilea cel mai luxos hotel din Madagascar, dar și unul dintre cele mai ieftine din acest top.

„Unul dintre cele mai bune locuri de kitesurf din lume, această proprietate superbă este construită în zona de nord a Madagascarului. Locația de aici, combinată cu viteza vântului face din acest loc unul minunat pentru surfing. Hotelul are 32 de camere dispuse în 16 bungalow-uri care dispun de balcon și șezlonguri.

Tot aici veți găsi și un restaurant select, cu bucătărie internațională. Cireașa de pe tort este BaoBar Lounge, unde veți găsi cele mai gustoase cocktailuri din întreaga zonă”, a se arată pe site-ul Travel Triangle.

Hotelul lui Mazăre se promovează pe site-ul propriu ca fiind singurul de 4 stele din zona de nord-est a Madagascarului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Radu Mazăre, din Beciul domnesc în paradis

  1. Individul acesta pe care ori îl plângeti ori îl ridicați în slăvi a furat de la statul român 149 milioane euro, asta numai ce s-a dovedit, că restul… Așa că ..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Claudiu Palaz: Domnilor PNL-iști și PSD-iști, fiți bărbați politici!

mie mai 29 , 2024
Claudiu Iorga Palaz, Candidatul ADU pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, a lansat o provocare contracandidaților: participarea la o dezbatere. Iată ce spune: În cursa electorală pentru alegerile locale, Partidul Comasat Român a dorit să arate că este în rând cu tehnologia și a aruncat în competiție mulți […]

V-ar putea interesa și: