RAEDPP Constanța a descoperit 22 de probleme la chiriașii ANL-urilor

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” (RAEDPP) Constanța împreună cu Poliția Locală au efectuat verificări repetate, începând cu luna mai, la spațiile locative din blocurile ANL situate pe str. Brizei, str. Zefirului, str. Lirei, str. Horia Agarici, str. Traian și str. Pescarilor.

În urma verificărilor, s-au constatat anumite situații care pot duce la concluzia că locatarii nu folosesc imobilul conform prevederilor contractuale. Mai precis, este vorba despre neuzul, părăsirea definitivă a locuinței sau subînchirierea spațiului locativ. Au existat 22 de astfel de situații: în unele apartamente locuiau alte persoane decât cele cărora le-au fost atribuite locuințele, iar la altele nu a fost înregistrat consum de apă rece și energie electrică. Chiriașilor în cauză le-au fost transmise notificări de reziliere a contractelor.

În cazul în care cei care au primit o astfel de notificare nu eliberează spațiile deținute abuziv, RAEDPP Constanța va proceda la întocmirea documentațiilor în vederea formulării de acțiuni în instanțele de judecată, având ca obiect evacuarea din imobile. Totodată, RAEDPP va publica lista persoanelor vizate de acest demers.

În Municipiul Constanța există 23 de blocuri construite prin programul ANL.

„Pe lista de așteptare sunt peste 100 de tineri cu dosare complete, printre care tineri proveniți din centrele de plasament, care au împlinit vârsta de 18 ani, deci urmează să părăsească sistemul de protecție a copilului și îndeplinesc criteriile de acces în programul ANL. Prin acest demers dorim să punem capăt unor practici care nu mai trebuie tolerate și să dăm o șansă și altor tineri care se află în prezent pe lista de așteptare”, a declarat Directorul General al RAEDPP Constanța, Florin Gheorghe.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

De ce au apărut meduze albastre la malul Mării Negre

lun oct. 21 , 2019
Pe malul Mării Negre, în localitatea Eforie, pot fi admirate mai multe meduze albastre. Imaginea, postată în data de 21 octombrie 2019, a făcut furori pe rețelele de socializare. De unde vin? Ce sunt? Ne-a oferit detalii dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. „Meduza se […]

V-ar putea interesa și: