La data de 8 spre 9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și al Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Cu această ocazie, au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate aproximativ 90 de vehicule și 5 locații publice.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 8.500 de lei, dintre care 14 la O.U.G. 195/2002, 2 la Legea 61/1991 și una la Legea 333/2003.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.
Totodată, a fost constatată o infracțiune în flagrant.
Astfel, la data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 21.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Rutier au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 226, în comuna Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru acțiuni Speciale, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Năvodari.