Razie de amploare a polițiștilor din Constanța

În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o razie amplă.

La acțiunea desfășurată în municipiul Constanța au participat peste 100 de polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, precum și jandarmi ai Grupării Mobile „Tomis”, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 1.000 de persoane, au fost controlate 615 autovehicule, totodată fiind verificate 48 de localuri publice.

În urma activităților, au fost aplicate 352 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 130.000 de lei, dintre care 187 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 151 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 20 de permise de conducere.

De asemenea, polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple:

Polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 45 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Polițiști din cadrul Secției 4 au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul drug-test a reieșit o valoare pozitivă pentru cannabis, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Nicolae Ciucă, noul președinte al PNL

Dum apr. 10 , 2022
Premierul Nicolae Ciucă a fost ales, duminică, preşedinte al PNL în cadrul Congresului extraordinar al partidului, care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Moţiunea cu care a candidat Nicolae Ciucă a obţinut 1.060 de voturi favorabile şi 60 anulate. Nicolae Ciucă a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al PNL. […]
PNL-Nicolae-Ciuca

V-ar putea interesa și: