Razie în Constanța. Au fost legitimate  aproximativ 1.300 de persoane, au fost verificate 920 de vehicule și 90 de localuri publice

În noaptea de 10 spre 11 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, au fost depistate două persoane urmărite și una bănuită de săvârșirea a două infracțiuni de tentativă la furt calificat.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, dintre care 52 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 75 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 66.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate în flagrant delict 9 infracțiuni.

Exemple:

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 18.55, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 21.50,  polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Daciei din comuna Cumpăna, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. 

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 23.50,  polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 00.40,  polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Moldovei, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. 

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală. 

La razie au participat și jandarmi, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un preot din Constanța susține că o tânără, bolnavă de cancer în stadiu terminal, s-a vindecat după ce i-a citit rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan pe cap

Dum feb. 11 , 2024
Preotul Ioan Istrati din Constanța, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae a scris, pe pagina sa de Facebook, unde strânge mii de like-uri, că o tânără, bolnavă de cancer în stadiu terminal, s-a vindecat după ce i-a citit rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan pe cap. În ianuarie, acesta susținea că un […]
Preotul Ioan Istrati. Sursă foto: Facebook

V-ar putea interesa și: