Departamentul de Comunicare și Relații Publice al KMG International, care deține rafinăria Petromidia, a transmis un comunicat de presă în urma accidentului mortal produs pe 13 mai 2023.
„În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma Petromidia Năvodari, partea de petrochimie (instalația de polipropilenă – PP). Doi angajați ai Rompetrol Rafinare au fost afectați, în cadrul unei manevre uzuale de lucru – prepararea stabilizatorului pentru producția de granule de polimeri.
Echipele de intervenție private și publice au fost la fața locului și au depus toate eforturile pentru stabilizarea și salvarea acestora. În prezent, o persoană, care a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, iar pentru a doua persoană a fost declarat decesul.
Suntem alături de familiile colegilor noștri și îi asigurăm de întregul suport al Rompetrol Rafinare. Compania a demarat o investigație internă și colaborează strâns cu toate autoritățile competente, pentru determinarea cauzelor incidentului.”, se arată în comunicat.
Compania KMG International este deținută de statul Kazahstan.
Un comentariu la “Reacția KMG International în urma accidentului mortal de la rafinăria Petromidia”