Membrii familiei lui Mohammad Murad cumpărau, pe 1 iulie 2020, Litoral TV, televiziune care era deținută de familia fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei.
Televiziunea care acopera județele Constanța, Tulcea și Ialomița a trecut de la Ramona Mureș (care deținea 100% din acționariat) la firma Brands Duel SRL.
Firma care a preluat acționariatul majoritar la Litoral TV este deținută de o altă firmă controlată de Hassan Murad (Business Solutions) și de Buianu Leonard Claudiu – director general al lanțului hotelier Phoenicia (deținut tot de familia Murad).
La mai puțin de doi ani, pe 28 iunie 2022, angajaților li s-a transmis că televiziunea se închide pe timp de vară. Angajații au fost luați prin surprindere de anunț. Nu se așteptau.
Leonard Buianu a declarat, pentru Constanța 100%, că este vorba despre o măsură temporară, necesară pentru ca televiziunea să se mute din actualul sediu, aflat în Năvodari, într-o clădire pe care au închiriat-o de circa un an în stațiunea Mamaia. Una mult mai potrivită pentru un sediu TV. Reînceperea emisiei ar urma să aibă loc din toamnă, cel mai probabil octombrie.
Ce s-a întâmplat cu cei aproape 40 de angajați?
Aceștia au rămas fără venituri. Au primit însă oferte de muncă la hotelurile deținute de Mohammad Murad, mai exact la cele din Năvodari, dar și din Olimp.
Încă nu știm câți dintre ei au acceptat. E greu de crezut însă că oameni specializați în munca de TV vor alege să fie beach boy, recepționeri sau ospătari pe timp de vară. La fel de greu de crezut este că își vor putea găsi ușor un loc de muncă în domeniu, mai ales în această perioadă complicată pentru mass media.
Rămâne de văzut dacă Litoral TV se va redeschide în toamnă sau nu. Nu e nevoie de câteva luni de zile să muți câteva scule, spun gurile rele, care vorbesc de o potențială închidere a televiziunii, lucru negat vehement de Leonard Buianu.
Un răspuns la întrebare ar putea să ofere și rezultatele financiare ale companiei care deține Litoral TV.
În 2020 a avut o cifră de afaceri de 4.521.339 lei și o pierdere de 969.192 de lei, cu o medie de 10 angajați. În 2021, cifra de afaceri a fost de 2.877.161 lei și datorii de 1.979.722 lei, cu o medie oficială de 11 angajați. Firma avea datorii de 15.711.561 lei și active circulante de 11.038.065.
Am solicitat un punct de vedere de la CNA, vom reveni când/dacă îl vom obține.
Dacă televiziune merge pe minus, hotelurile deținute de Mohammad Murad sunt pe profit și merg foarte bine. Detalii în articolul de mai jos.
Mohammad Murad este, de câteva luni, și președinte al Partidului Ecologist Român.
P.S. Litoral TV nu și-a întrerupt emisia. Postul transmite în acest moment reluări.