Rectorul SNSPA: „AUR are ca obiectiv slăbirea României și readucerea ei în sfera de influență a Rusiei”

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a transmis luni un apel către parlamentarii români, considerând că este necesară o reacţie fermă din partea acestora pentru a limita efectele infiltrării Moscovei în politica internă. Rectorul solicită Legislativului să constituie o comisie specială care să analizeze reţelele de agenţi străini, pe teritoriul României, care au ca obiectiv destabilizarea ţării şi influenţarea alegerilor democratice, din acest an. El afirmă că România, pentru moment, pare inactivă, iar AUR, un partid anti-românesc, nu numai că nu este investigat, dar este chiar finanţat de la bugetul de stat, adică din banii românilor”.

De cel puţin 3-4 ani, George Simion vorbeşte şi acţionează după cum dictează Putin. Toate temele promovate de George Simion în România sunt în interesul Moscovei şi în detrimentul ţării noastre. Vedem şi auzim mesajele sale pro-Kremlin aproape zilnic, numai instituţiile Statului Român nu văd, nu aud şi nu dau semne că ar fi preocupate de subiect. Cred, însă, că această inacţiune, reală sau simulată, poate avea consecinţe asupra traseului democratic al României. În opinia mea, dacă nu se investighează oficial şi la vedere legăturile lui George Simion (şi ale altora din jurul său) cu serviciile secrete din Rusia, acest politician de factură legionară va continua să-i păcălească pe români şi să afecteze stabilitatea ţării. Din datele deja expuse în spaţiul public, există premise pentru demararea procedurilor legale privind scoaterea AUR în afara legii, iar unii dintre pseudo-politicienii acestui partid să fie investigaţi pentru încălcarea prevederilor constituţionale, legale şi a jurământului de credinţă faţă de poporul român”, afirmă Remus Pricopie.

Recomandare: AUR și-a lansat candidatul la Primăria Constanța în fața a câțiva susținători, cu elogii aduse lui Mazăre, apel la Dumnezeu și manipulări despre „grasul de la RAJA”

Rectorul SNSPA arată că, „având în vedere că în această săptămână începe o noua sesiune parlamentară, cere public (pentru a treia oară) ca Parlamentul României să constituie o comisie specială care să analizeze reţelele de agenţi străini, pe teritoriul României, care au ca obiectiv destabilizarea ţării şi influenţarea alegerilor democratice, din acest an”.

„Aceşti pioni ai Rusiei sunt prezenţi nu numai în politică, dar şi în presă, administraţiile locale, comunitatea de afaceri, iar lista… Dumnezeu ştie cât de lungă poate fi! Multe ţări occidentale au făcut deja acest lucru, sub diferite forme, iar rezultatele investigaţiilor au fost publicate. De asemenea, aceste ţări (de exemplu, SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa etc.) au adoptat sau sunt pe cale să adopte măsuri concrete, pentru a limita efectele infiltrării Moscovei în politica lor internă”, spune Pricopie.

Rectorul SNSPA mai subliniază că „România, pentru moment, pare inactivă, iar AUR, un partid anti-românesc, nu numai că nu este investigat, dar este chiar finanţat de la bugetul de stat, adică din banii românilor”.

Recomandare: Campanie AUR pentru Primăria Constanța: primul minut, prima minciună/manipulare

„Cu alte cuvinte, în timp ce AUR are ca obiectiv slăbirea României şi readucerea ei în sfera de influenţă a Rusiei, instituţiile statului şi anumiţi politicieni nu-şi asumă aplicarea fermă a legii. Expunerea publică a extremiştilor de factură legionară, concentraţi, în principal, în AUR, şi a celor care îi sprijină din umbră este absolut obligatorie. Românii au dreptul să ştie cine este George Simion, de unde a apărut, cine îl sprijină, cine l-a finanţat timp de peste 10 ani şi pentru cine lucrează”, afirmă Pricopie.

„Ca profesor şi rector al SNSPA, atrag atenţia că aproape toate dictaturile au apărut şi au reuşit să controleze destinele a milioane de oameni pentru că, la un moment dat, anumiţi politicieni şi anumite instituţii ale statului, din slăbiciune sau din interes, nu şi-au făcut datoria faţă de ţară şi cetăţenii săi. Preşedinţii partidelor democratice AU OBLIGAŢIA să lase luptele politice interne, partizane, şi să se reunească sub cupola Parlamentului României pentru a discuta acest subiect de maximă importanţă pentru români. Evident, pot alege să ignore acest subiect, aşa cum au făcut-o şi până acum, dar costurile vor fi plătite inclusiv de ei”, mai spune recotrul SNSPA în apelul către parlamentari.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Medic cercetat pentru ar fi adus prejudicii estetice „grave și permanente” unor paciente

lun ian. 29 , 2024
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând de la data de 25.01.2024 până la data de 24.03.2024 inclusiv, a inculpatului H.S., medic, cercetat sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de vătămare corporală din culpă. În […]

V-ar putea interesa și: