Registrul Auto Român se va muta într-un sediu nou, în care va investi circa 22 milioane lei.
În septembrie 2021, conducerea RAR a solicitat Primăriei Constanța să îi acorde drept de superficie pentru o perioadă de 49 de ani pentru un imobil de 7.000 de metri pătrați situat pe strada Industrială nr. 10.
Aici se va construi o structură unde vor fi amplasate trei linii de inspecție/verificare tehnică, dar și o zonă de birouri cu un etaj.
„Investiția are o valoare estimată de 22 milioane lei și va permite schimbarea locației actuale, locație amplasată în zonă de locuințe colective, improprie traficului generat.”, spune conducerea RAR.
Registrul Auto Român va plăti o chirie de 7.000 de euro pe lună. Valoarea a rezultatat în urma unui raport de evaluare efectuat de o firmă privată.
Reamintim că, inițial, primarul și city managerul au propus, iar consilierii locali au acceptat, ca RAR să primească gratuit un teren, fapt care intra în contradicție cu Constituția România, codul administrativ, dar și codul penal.
Decizia de muta RAR-ul trebuie votată de consilierii municipali în ședința din 28 octombrie 2021.
În locul actualului RAR, city managerul Felicia Ovanesian a promis, pe 14 ianuarie 2021, că va apărea un parc.
domnul Alex aveti un typo in articol : „vor fi amplasate trei lunii de inspecție/verificare tehnică”
Am modificat, multumesc!