Regulament de acces în Zona Peninsulară a Constanței: restricții draconice pentru accesul cu mașina

Restricții draconice pentru accesul cu mașina în zona peninsulară din Constanța

Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței, pe care o s-o numim, mai jos, Z.P. Schimbările sunt majore.  Primăria vrea transformarea acesteia în zonă pietonală. Persoanele care dețin apartamente sau case acolo nu vor avea acces decât pentru un singur autoturism, dar nu vor mai avea voie să parcheze decât în locurile special amenajate, care aproape că nu există. De asemenea, oricine va intra va semna o declarație prin care se angajează să suporte „contravaloarea aducerii la starea inițială a tramei stradale și a bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului Constanța din Zona Peninsulară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.” Adică, dacă treci cu mașina și a sărit o bucată din granitul acela, care are obiceiul de a sări des, pentru că este de proastă calitate, ești bun de plată.

Pentru accesul auto în Z.P. vor exista nu mai puțin de 10 tipuri de permise. Viteza maximă este stabilită la 30 km/oră.

Regulamentul are la bază un studiu care ni s-a părut destul de inexact. De pildă, în concluziile sale se spune așa: „Considerăm că se pot face unele concesii pentru vehiculele electrice.” Ce concesii? Asta nu se mai spune. „Copiii se pot juca liber fără riscul apariției accidentelor cauzate de traficul rutier.”, se mai spune. Nu-i deloc așa: trafic auto va exista în peninsulă. Aveți concluziile la finalul articolului, puteți judeca singur.

Regulamentul prevede că, din punct de vedere al destinației. Z.P. este separată în două părți:

a) Zone exclusiv pietonale (cu destinație pietonală cu excepția desfășurării unor evenimente sociale, culturale și/sau sportive, a executării de lucrări de construire, amenajare și modernizare, în situații de intervenție pentru situații de urgență sau situații speciale):

• Faleza promenadă Cazino Constanța;

• Bd. Tomis (segmentul cuprins între Str. Traian și Str. Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Str. Sulmona și segmentul cuprins între Str. Sulmona și Piața Ovidiu);

• Piața Ovidiu și Str. Vasile Canarache (segmentul cuprins între Str. Petru Rareș și Piața Ovidiu).

Zone exclusiv pietonale Zona peninsulara constanta

b) Zone ocazional carosabile (cu destinație preponderent pietonală și ocazional carosabilă):

• Str. 9 Mai;

• Str. Arhiepiscopiei;

• Str. C. A. Rosetti;

• Str. Callatis;

• Str. Căpitan Vasile Țurcanu;

• Str. Constantin Brâncoveanu;

• Str. Crângului;

• Str. Cristea Georgescu;

• Str. Dianei;

• Str. Dimitrie Cantemir;

• Str. Doinei;

• Str. Dr. Aristide Karatzali;

• Str. Dr. Francisc Reiner;

• Str. Ecaterina Varga (segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Str. Callatis);

• Str. Grigore Tocilescu;

• Str. Horia;

• Str. Ion Theodorescu Valahu;

• Str. Krikor H. Zambaccian;

• Str. Maior Gheorghe Șonțu;

• Str. Marcus Aurelius;

• Str. Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între Str. Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu);

• Str. Nicolae Titulescu;

• Str. Orient;

• Str. Ovidiu;

• Str. Petru Rareș;

• Str. Poștei;

• Str. Profesor Doctor Ion Cantacuzino;

• Str. Remus Opreanu;

• Str. Revoluției din 22 Decembrie 1989;

• Str. Sulmona;

• Str. Traian (segmentul cuprins între Str. Doinei și Piața Ovidiu);

• Str. Vasile Canarache (segmentul cuprins între Str. Termele Romane și Str.

Petru Rareș);

• Str. Vântului.

zone ocazional carosabile in zona peninsulara constanta

Străzile din Z.P. devin astfel preponderent pietonale, delimitarea fizică între zona centrală a străzilor (ocazional carosabilă) și zonele laterale ale acestora (destinate exclusiv pietonilor) fiind realizată prin utilizarea unor culori și tipuri diferite de pavaj sau prin borduri și trotuar.

Circulația rutieră prin Z.P. este permisă ocazional pentru aprovizionare, pentru furnizorii serviciilor de utilități publice, pentru rezidenți, pentru instituții publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de catering, poștă sau curierat, transport valori, transport public de persoane cu autovehicule electrice (CT Bus), pentru organizarea unor evenimente sociale, culturale sau sportive sau religioase și pentru situații excepționale sau situații de urgență.

Accesul și identificarea vehiculelor în interiorul Z.P. se face în baza unui permis de acces Z.P. cu excepția situațiilor prevăzute în mod expres în Regulamentul Z.P. Emiterea permisului de acces Z.P. se face de către Direcția generală gestionare servicii publice din cadrul Primăriei municipiului Constanța și Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, după depunerea cererilor împreună cu documentele necesare și înregistrarea datelor în baza electronică deținută de către Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, prin următoarele modalități:

  • direct la ghișeu/poștă/curier, la sediile Primăriei municipiului Constanța și sediile Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța.
  • online, pe site-ul Primăriei municipiului Constanța și al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța;
  • poștă electronică, e-mail-ul Primăriei municipiului Constanța și al Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța;

Solicitarea eliberării unui Permis de acces Z.P. se poate face de către:

  • rezidenți persoane fizice;
  • rezidenți persoane juridice;
  • instituții publice;
  • organizatorii de evenimente;
  • furnizorii de servicii sau produse;
  • alte persoane fizice/juridice în cazul situațiilor excepționale.

Este admis accesul fără solicitarea permisului de acces Z.P. pentru următoarele categorii de vehicule dacă au greutatea de maxim 3500 kg:

– vehiculele inscripționate deținute de Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Protecție Internă, Direcția Generală Anticorupție, Instituția Prefectului, Agenția Națională Antidrog, Agenție Națională Împotriva Traficului de Persoane, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Direcția Generală de Informații a Apărării, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Oficiul National pentru Prevenirea Spălării Banilor, Direcția Generală Poliția Locală, Direcția Națională Anticorupție, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția județeană de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanță, Garda de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului, aflate în misiune;

– vehiculele aparținând ambasadelor sau consulatelor precum și ale coloanelor oficiale însoțite conform legislației în vigoare;

Deplasarea vehiculelor în Z.P. se face pe drumul cel mai scurt între punctul de intrare, amplasamentul destinație (unitate locativă, spațiu comercial, instituție, loc desfășurare eveniment, etc.) și punctul de ieșire.

Deplasarea vehiculelor destinate asigurării întreținerii sau intervențiilor în domeniul public, la clădiri, rețele de utilități publice, etc. se va realiza similar reglementărilor de la litera a), sau pe un traseu optim ce cuprinde succesiv punctele de oprire/intervenție.

Viteza de deplasare a vehiculelor în Z.P. este de maxim 30 km/h, pietonii și activitățile desfășurate în perimetrul Z.P. având prioritate în raport cu deplasarea vehiculelor cu excepția vehiculelor aparținând instituțiilor amintite mai sus, în cazul în care se deplasează cu mijloacele de semnalizare luminoase și acustice în funcțiune;

Tipurile de permise de acces în Z.P., perioada de valabilitate și condiții de acces

(1) PERMIS DE ACCES PENTRU REZIDENȚI PERSOANE FIZICE – pe perioada valabilității actului de deținere a locuinței situată în Z.P., pentru vehiculul deținut cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 2.500 kg; permite accesul doar în zonele ocazional carosabile, pentru un vehicul pentru fiecare unitate locativă sau se acordă în funcție de numărul de locuri de parcare deținute, cu destinația de parcare, staționarea/parcarea fiind interzisă pe domeniul public în afara locurilor special amenajate semnalizate prin indicatoare de semnalizare rutieră, conform Regulamentului de circulație al vehiculelor în Zona Peninsulară a municipiului Constanța întocmit de administratorul drumului;

(2) PERMIS DE ACCES PENTRU REZIDENȚI PERSOANE JURIDICE – pe perioada valabilității actului de deținere a spațiului în care își desfășoară activitatea, situat în Z.P., pentru vehiculul deținut cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 2.500 kg; permite accesul doar în zonele ocazional carosabile și se acordă în funcție de numărul de locuri de parcare deținute cu destinația de parcare, staționarea/parcarea fiind interzisă pe domeniul public;

(3) PERMIS DE ACCES PENTRU EVENIMENTE – în perioada aprobată, pentru vehiculele masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg, ce transportă materiale pentru amenajarea locațiilor sau care participă la desfășurarea unor evenimente publice sociale, culturale sau sportive, etc., permite accesul atât către zonele ocazional carosabile cât și către zonele exclusiv pietonale, cu indicarea amplasamentului și traseului de urmat;

(4) PERMIS DE ACCES PENTRU APROVIZIONARE – anual, în intervalul orar 23.00 – 06.00, pentru vehiculele de transport marfă cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg, permite accesul doar în zonele ocazional carosabile, pe drumul cel mai scurt;

(5) PERMIS DE ACCES PENTRU INSTITUȚII PUBLICE – anual, pentru vehiculele instituțiilor de interes public, cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg, în vederea unei bune desfășurări a activității acestora; permite accesul atât către zonele ocazional carosabile cât și pe drumul cel mai scurt și se acordă în funcție de numărul de locuri de parcare deținute, fiind interzisă staționarea/parcarea pe domeniul public;

(6) PERMIS DE ACCES PENTRU AMENAJĂRI – în perioada aprobată, pentru vehiculele cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg utilizate în cadrul lucrărilor de construire, amenajare sau modernizare; permite accesul atât către zonele ocazional carosabile cât și către zonele exclusiv pietonale, cu indicarea traseului de urmat și amplasamentului fiind interzisă staționarea/parcarea pe domeniul public;

(7) PERMIS DE ACCES PENTRU FURNIZORII SERVICIILOR DE UTILITĂȚI PUBLICE – anual, pentru vehiculele furnizorilor de servicii de utilități publice, pază/monitorizare și administratorul drumului public, care efectuează lucrări sau intervenții în zonă cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg; permite accesul atât către zonele ocazional carosabile cât și către zonele exclusiv pietonale, pe drumul cel mai scurt;

(8) PERMIS DE ACCES PENTRU FURNIZORII SERVICIILOR DE CATERING, POȘTĂ SAU CURIERAT ȘI TRANSPORT VALORI – anual/în perioada aprobată, pentru vehiculele de transport produse voluminoase (exemplu – torturi nunți în cazul catering sau frigider, mașină de spălat în cazul poștei sau curieratului), având masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg; permite accesul doar în zonele ocazional carosabile, pe drumul cel mai scurt, fiind interzisă staționarea și parcarea în Z.P.;

(9) PERMIS DE ACCES PENTRU EVENIMENTE RELIGIOASE – în perioada aprobată, pentru vehiculele cu masa maximă admisă mai mică sau egală cu 3.500 kg care participă la desfășurarea unor evenimente religioase (nuntă, botez, înmormântare, etc.) până la ora 19,00; permite accesul doar în zonele ocazional carosabile (maxim 5 vehicule pentru fiecare eveniment și maxim 2 ore);

(10) PERMIS DE ACCES SITUAȚII EXCEPȚIONALE – în perioada aprobată, pentru vehicule cu încărcarea de maxim 7,5 tone pe osie, în cazul situațiilor excepționale: microbuze electrice destinate transportului public de persoane (între 8-14 locuri), transport expres bunuri voluminoase (pentru maxim 2 ore), transport electric propriu al hotelurilor/pensiunilor din Z.P. (pentru transportul clienților cu bagaje în Z.P., cu itinerar definit și oprire scurtă, doar 15 minute, pentru încărcare și descărcare bagaje în zona drop off/drop on din apropierea unității de cazare), vehicule care deservesc persoane cu mobilitate limitată sau afectată (până în apropierea domiciliului sau instituției publice la care se deplasează), vehicule de intervenție în cazul unor situații de urgență (cladiri cu risc seismic în stare avansată de degradare), situații excepționale de securitate în cazul unor evenimente publice, vehicule pentru amenajare în cazul proiectelor de reabilitare pe fonduri europene, cu avizul Comisiei de Circulație; permite accesul vehiculelor atât către zonele ocazional carosabile cât și/sau către zonele exclusiv pietonale (cu indicarea traseului de urmat și a amplasamentului), iar solicitarea se efectuează în zilele lucrătoare, cu cel puțin 72 ore înainte de acces.

Permisul de acces în Z.P. trebuie afișat cu fața la loc vizibil din exteriorul vehiculului, pentru a permite verificarea datelor de identificare și nu acordă drept de parcare/staționare în Z.P. fiind valabil numai în original. Copiile, fotocopiile, etc. nu conferă posesorului drept de acces în Z.P.

Constituie contravenție la normele stabilite prin prezentul regulament, următoarele fapte:

(1) accesul în Z.P. a vehiculelor cu permis de acces în Z.P. multiplicat, copiat, anulat etc. sau fără permis de acces în Z.P. cu excepția situațiilor menționate în Regulamentul Z.P.

(2) nerespectarea de către posesorii de permise de acces în Z.P. a programului de acces stabilit în Z.P., prevăzut de prezentul regulament.

(3) utilizarea permisului de acces în Z.P. pentru un alt vehicul decât cel pentru care a fost eliberat.

(4) neafișarea permisului de acces cu fața la loc vizibil din exteriorul vehiculului, în Z.P. pentru a permite verificarea datelor înscrise pe acesta;

(5) oprirea sau staționarea voluntară în Z.P. a vehiculelor care blochează căile de acces ce deservesc proprietățile alăturate drumului public sau căile de acces către zona exclusiv pietonală.

(6) nerespectarea semnificației indicatoarelor de semnalizare rutieră din Z.P.

(7) neeliberarea în 48 de ore de la înștiințare de către proprietarii de vehicule care au acces în Z.P. a spațiilor ocupate din interiorul Z.P., în cazul efectuării unor lucrări edilitare sau cu ocazia organizării de evenimente sociale, culturale, sportive, religioase etc.

(8) staționarea voluntară și parcarea în Z.P. a vehiculelor societăților catering, poștă sau curierat și transport valori.

(9) obstrucționarea controlului în interiorul Z.P., efectuat în conformitate cu prevederile prezentului regulament, prin orice mijloace sau metode, precum și refuzul de a prezenta documentele solicitate.

(10) Ocuparea domeniului public cu vehicule în afara zonelor stabilite și semnalizate prin marcaje și/sau indicatoare rutiere în care se permite oprirea/staționarea/parcarea.

Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22, punctele 2, 4, 5 , 6 și 10 se sancționează contravențional cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoane juridice. Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 22 punctele 1, 3, 7, 8 și 9, se sancționează contravențional cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoane fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoane juridice.

Pentru a intra în vigoare, regulamentul trebuie să fie votat de consilierii municipali.

Concluziile studiului de impact

Analizând răspunsurile privind percepția cetățenilor asupra necesității și a implicațiilor generate de implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară, precum și contextul social, economic, turistic și de mediu la nivelul Municipiului Constanța, dar și nivelul Zonei Peninsulare, putem aprecia că părerile cetățenilor sunt împărțite în pro și contra, aproape în mod egal.

Eterogenitatea cetățenilor Municipiului Constanța, participanți la studiu (din punct de vedere al genului, vârstei, stare civilă, venitul mediu, nivelul studiilor, mărimea și componența familiei, respectiv domiciliul stabil), denotă o percepție diferită a punctelor de interes și a nevoilor individuale (pentru propria persoană), respectiv a celor colective (familie, prieteni/apropiați și comunitate), privind implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară.

Astfel, în urma cercetărilor realizate, putem doar presupune că această situație se datorează conștientizării cetățenilor asupra unui set de avantajele și oportunități pentru îmbunătățirea condițiilor actuale ale mediului social, economic, turistic și natural, dar în același timp și a unui grad de scepticism sau neîncredere în gradul de identificare a unor soluții optime și transparența deciziilor de implementare a unui astfel de regulament din partea Primăriei Municipiului Constanța.

Din perspectiva mediului de afaceri

Analizând răspunsurile privind percepția mediului de afaceri necesității și a implicațiilor generate de implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară, precum și contextul social, economic, turistic și de mediu la nivelul Municipiului Constanța, dar și nivelul Zonei Peninsulare, putem aprecia că majoritatea acestora apreciază zona ca fiind una propice pentru desfășurarea și dezvoltarea afacerilor, dat fiind vadul comercial și turistic existent.

De asemenea, participanții la studiu din mediul de afaceri, consideră zona ca fiind una sigură, îngrijită și atractivă, dar cu o lipsa acută a locurilor de parcare și cu un potențial economic turistic și social încă neexploatat (în totalitate) în avantajul comunității locale constănțene. În același timp, un procent relativ mare nu consideră oportună implementarea unui regulament merit să reglementeze traficul și modul de operare economic, turistic și social în Zona Peninsulară.

Și în cazul agenților economici putem aprecia că părerile sunt împărțite în pro și contra, aproape în mod egal, dar în această situație profilul respondenților din mediul de afaceri se concretizează prin microîntreprinderi (cu o cifra de afaceri mai mică de 2 mil. Euro și un număr de angajați mai mic de 10 persoane), predominant din sectorul de activitate HoReCa și preponderent cu o experiența în domeniul de activitate mai mică de 5 ani.

Astfel, în urma cercetărilor realizate, putem doar presupune că această situație se datorează conștientizării mediului de afaceri din Zona Peninsulară asupra unui set de avantajele și oportunități pentru îmbunătățirea condițiilor actuale ale mediului social, economic, turistic și natural, dar în același timp și a unui grad de confort oferit de concretul contextului actual.

Pentru viitoarea perspectivă a Primăriei Municipiului Constanța

În ceea ce privește implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară se poate observa o oarecare îngrijorare atât a cetățenilor, cât și a agenților economici, referitoare la buna desfășurare a activităților zilnice specifice în care sunt antrenați.

Privind la exemplul altor orașe din Romania și din Europa care au limitat accesul auto în zonele centrale sau în centrele istorice din rațiuni turistice, ecologice sau economice, s-au identificat atât cetățeni, cât și agenți economici care nu împărtășesc aceeași îngrijorare și consideră implementarea unui regulament de acces auto un impuls pentru dezvoltarea economică sustenabilă a Zonei Peninsulare.

Dovada oportunităților implementării unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară, stă în percepțiile (atât a cetățenilor, cât și a agenților economici) identificate prin studiile realizate, dar și în contextul (social, economic, turistic și mediu) identificat prin cercetările realizate de echipa de studiu.

Pentru a rezuma feedbackul primit în legătură cu posibilele efecte generate de implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară considerăm că autoritățile locale vor trebui sa țină cont de îngrijorările actuale ale cetățenilor și agenților economici, să găsească o soluție pentru implicarea acestora și să ofere transparență în procesul decizional de implementare a regulamentului.

Așa cum marile schimbări nu se petrec peste noapte, iar procesul de schimbare și adaptare la un nou context este mai anevoios, dat fiind anvergura mare a activităților necesare și a implicațiilor (sociale, economice, turism și mediu) în decizia de implementare a unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară, se recomandă cetățenilor și mediului de afaceri să dea dovadă de clemență și implicare în acest proces de dezvoltare sustenabilă a Zonei Peninsulare.

Concluzii generale ale studiului de impact

În nordul Europei, orașe întregi sunt pietonale, oriunde s-au făcut, reglementările accesului auto au adus îmbunătățiri atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al calității vieții pentru rezidenții orașului. În general, cele mai mari beneficii pentru sănătate pe care cetățenii le atribuie introducerii reglementărilor privind traficul rutier în orașele europene este de a avea o senzație de “respirabilitate” mai mare, reducerea zgomotului, posibilitatea de a face sport sau de a merge pe jos.

Zonele pietonale sunt o realitate din ce în ce mai prezentă în toată Europa, de la orașe mari până la micile comunități urbane. Avantajele reglementării accesului auto sunt diferite. În primul rând, poluarea atmosferică și fonică este redusă din cauza lipsei traficului de vehicule. Copiii se pot juca liber fără riscul apariției accidentelor cauzate de traficul rutier. Zonele pietonale favorizează socializarea, de la simpla plimbare până la participarea cetățenilor la evenimente și demonstrații, prin urmare, îmbunătățesc calitatea vieții.

Toate costurile, inclusiv cele care revin cetățenilor și agenților economici pentru a face față reglementărilor impuse trebuie comparate cu beneficiile pentru sănătate. Beneficiile pentru sănătate generate de adoptarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța vor preveni decesele premature precum și spitalizarea pentru boli respiratorii și circulatorii.

În ceea ce privește impactul economic, ar trebui luate în considerare economia locală și activitățile comerciale ale Municipiului Constanța. De fapt, majoritatea efectelor asupra comerțului se bazează (în ceea ce privește un regulament de acces auto) pe un bun acces la servicii pentru angajatori, angajați și clienți. Pentru majoritatea agenților economici din Zona Peninsulară, îngrijorările cu privire la capacitatea de a-și menține și de a-și îmbunătăți activitatea par să fie principalul obstacol în calea aprobării oricărui model de reglementare a accesului auto.

Dacă numărul pietonilor crește, estimăm că vor crește și veniturile din activități comerciale. Acesta este, de asemenea, un lucru consolidat, după o perioadă de dificultate care mai mult sau mai puțin coincide cu lucrările, când zona este definitiv lansată, beneficiile pentru comerț sunt evidente și tangibile.

Luând în considerare beneficiile pe care tocmai le-am enumerat anterior, introducerea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară a Municipiului Constanța depinde întotdeauna de modul și perioada în care sunt implementate aceste prevederi. Dificultățile întâmpinate sunt evidente și mulți locuitori, de obicei comercianți, le-au amintit în mod corespunzător.

Reglementarea unei suprafețe mari pentru circulația vehiculelor, dacă nu este atent studiată și proiectată, riscă să se înrăutățească eficiența sistemului prin reducerea resurselor spațiale disponibile atât pentru circulație, cât și pentru parcare, ce aduce cu sine efecte secundare nedorite cum ar fi posibilitatea permutării congestiei și poluării în afara zonei închise traficului către zonele care o învecinează. Riscul de pierdere a clienților chiar și după finalizarea și implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța este real. Acesta nu este un capriciu banal al comercianților și am dorit prin efectuarea acestui studiu să oferim anumite sugestii pentru diminuarea riscului concret de expulzare din zone de către micii comercianți tradiționali în favoarea unei sărăciri generale a varietății de activități economice.

De asemenea, sugerăm urmărirea dezvoltării economice a Zonei Peninsulare și dacă această dezvoltare va fi pozitivă efectul să nu se manifeste în detrimentul zonelor învecinate (care devin locuri de traversare rapidă) sau a altor cartiere ale municipiului. Primăria Constanța va trebui să evite dezvoltarea inadecvată a altor părți ale orașului și de a nu transfera încărcătura de trafic în zonele învecinate, mărind din nou decalajul dintre zona pietonală și zonele învecinate aglomerate de trafic.

Provocarea administrației locale Constanța constă în a ști cum să asigure beneficiile sociale și economice, precum și de a le distribuii în mod adecvat la toate nivelurile sociale. Un regulament bine organizat poate aduce beneficii atât turismului, cât și populației locale prin creșterea gradului de utilizare turistică, urmat îndeaproape de un confort acustic și ecologic mai bun și de o congestie mai mică a traficului precum și de o poluare a aerului mai mică.

Sugerăm o atitudine de satisfacție civică, bunăvoință și spirit constructiv din partea Primăriei Municipiului Constanța pentru a realiza obiectivele de a implementa un regulament de acces auto în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța, mai degrabă decât să lase să predomine perplexitatea sau chiar ostilitatea. Astfel, implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța, poate fi adoptată într-un mod care variază în timp, în funcție de diferitele nevoi ale administrației locale și pentru a nu extinde inutil și nejustificat interdicția la perioade inutile.

Sugerăm eliberarea unor permisele de tranzit și parcare de tip “Permanent” sau “Temporar” pentru perioada de necesitate dovedită în mod corespunzător. Pentru nevoi ocazionale și pe termen scurt, pentru a permite operațiuni ocazionale, sugerăm emiterea unui “Permis expres” emis cu o durată minimă de o oră și maximă până la 24 de ore, pe care trebuie să fie indicat numărul de înmatriculare al vehiculului și data / ora expirării. În cazul hotelurilor și pensiunilor sugerăm un acces constant c posibilitate tranzit – cu itinerar definit – și scurt oprire (15 minute) pentru încărcare și descărcare în Zona Peninsulară, acolo unde este permis. În cazul evenimentelor publice sugerăm Primăriei Constanța să permită accesul pentru nevoi legate de evenimente, inițiative și manifestări, conform procedurilor care trebuie definite în raport cu nevoile specifice.

De asemenea, recomandăm Primăriei Constanța să permită accesul liber al forțelor de ordine salvare / prim ajutor, pompieri, autobuz în serviciu urban, taxi, servicii pentru colectarea deșeurilor sau curățarea străzilor și companii contractante de servicii publice similare. În același timp considerăm că se pot face unele concesii pentru vehiculele electrice. În același timp, sugerăm Primăriei Municipiului Constanța să deruleze o activitatea de monitorizare a traficului și analiza datelor colectate înainte și după implementarea unui regulament de acces auto în Zona Peninsulară.

Resursele financiare asigurate pot fi suplimentate prin finanțare guvernamentală și europeană substanțială pentru îmbunătățirea transportului public și creșterea ofertei precum și pentru îmbunătățirea spațiului și a decorului urban.

Recomandăm de asemenea, Primăriei Municipiului Constanța de a derula campanii mass-media care să raporteze cu privire la condițiile de trai şi potențialele beneficii din Zona Peninsulară prin implementarea unui regulament de acces auto.

Recomandăm municipalității Constanța alocarea unor resurse financiare pentru infrastructura Zonei Peninsulare la nivel tehnologic pentru a facilita procedurile de acces precum și pentru întreținerea drumurilor și a căilor pietonale.

În urma analizelor socio-economice efectuate prin prezentul studiu, regulamentul de acces auto în Zona Peninsulară a Municipiului Constanța va putea impune limitarea circulației și va trebui să facă referire la toate categoriile de autovehicule, întrucât se presupune că va fi o zonă rezervată în special pietonilor și, prin urmare, având un caracter restrictiv asupra circulației vehiculelor, cu excepția celor care circulă în regim de urgență, biciclete și vehicule care deservesc persoanele cu mobilitate limitată sau afectată, precum și orice excepții pentru vehiculele cu emisii zero cu dimensiuni și viteze care să fie asimilate ciclurilor. Astfel, recomandăm Municipalității Constanța, dacă situația o impune, introducerea, prin semne specifice, restricții suplimentare asupra circulației în Zona Peninsulară.

Considerăm că reglementările municipale vor trebui să țină seama în mod corespunzător de nevoile turiștilor și de facilitățile care le găzduiesc precum și de a le permite clienților să ajungă la hotelul lor pentru a efectua încărcarea sau descărcarea bagajelor.

În realizarea dezideratului de a introduce un regulament de acces auto în Zona Peninsulară din Municipiul Constanța considerăm importantă cooperarea consilierilor locali, a Primăriei administratorilor, departamentelor pentru transport, mediu, infrastructură și urbanism, precum și a organelor de poliție pentru aprobarea și gestionarea punerii în aplicare unui regulament de acces auto.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

14 comentarii la “Regulament de acces în Zona Peninsulară a Constanței: restricții draconice pentru accesul cu mașina

  1. Regulamentul e o simpla forma fara fond in lipsa parcarilor amenajate pentru rezidenti, calculate la numarul de autoturisme legal declarate la SPIT. Altfel, se vor lua permise pe ochi frumosi si ZP va fi plina de masinile celor care stau la negru in pensiunile nedeclarate din zona.

    1. Probabil ca rezidentilor care nu au locuri de parcare li se va spune ca pot parca, evident, contra cost, in parcarea de la Poarta 1. Deci vor avea alternativa de parcare, dar nu langa locuinta. In zona sigur nu exista spatii pentru construirea de parcari pentr toate masinile rezidentilor. Regulamentul este in dezbatere, puteti face propuneri.

  2. Restricționarea accesului auto in zona peninsulară este o idee foarte bună.

    În momentul de față multe străzi au fost pavate cu dale făcute pentru trafic pietonal. Însă pentru că accesul mașinilor încă este permis, dalele au fost distruse și, în plus, pe aceste străzi nu avem trotuare: mașini sunt parcate pe locul unde ar fi fost trotuarele, și, evident, mașini circulă in continuare pe străzi. Deci străzile pietonale defapt nu permit accesul pietonilor.

  3. Declarația pe proprie răspundere este o aiureală. E datoria celui care reclamă un prejudiciu (în speță primăria) să demonstreze că tu ai cauzat prejudiciul. Faptul că dalele prost puse și intens utilizate sar la un moment dat nu înseamnă că sar din vina ultimului care trece peste ele.

    La fel de bine ar putea să-i pună și pe pietonii / bicicliștii care intră în zona peninsulară că se angajează să suporte reparații dacă au cauzat daune :). Că și pietonii sau bicicliștii pot avaria bunuri din patrimoniul municipiului (o bancă, un stâlp etc.). Să se dea la intrare în peninsulă câte un formular pentru toată lumea.

  4. Sunt pro oricărui regulament care restricționează accesul autovehiculelor in zona peninsulara. E un haos, kitch, hai sa ne civilizăm și noi o data și sa lasam mașina acasă când vrem sa mergem in centru. Măsura asta cu recondiționarea clădirilor istorice va fi extrem de benefică din punct de vedere economic.

    1. Eu locuiesc in aceasta zona. Lasati circulatia libera, chiar daca, vara, normal, e aglomerat. Au mai fost doi inteligenti, ajunsi acum la puscarie, care au aprobat taxa pentru intrarea in Mamaia. Orice taxa, Permis de acces, etc este o ingradire. Constanta traieste in mare parte din turism si comert. Si asa pandemia a daramat toate micile afaceri. Nu le mai ingraditi suplimentar ! Omorati economic zona. Si stiu ca a mai fost o astfel de initiativa, care a fost lasata balta de buna ce era. Andrei, tu sa fii pro regulament la tine acasa, in zona ta de parcare si in care locuiesti, nu in zona mea. Nu te impiedica nimeni sa-ti lasi masina acasa si sa vii pe jos in zona peninsulara. Dar nu toti oamenii sunt obligati. Si unii nici nu pot. Sunt persoane cu dizabilitati, sau turisti care vor si ei sa se plimbe pe faleza, prin Portul Tomis, copii care vor cu vaporasul, altii care vor sa mearga la plaja la Modern. Le ceri si lor permise ? Tuturor ??!! Ce-ar fi ca toti primarii marilor orase sa ceara permise de intrare in centru sau in anumite zone ?! Sa poti merge cu masina doar prin comune si sate fara permis. Reconditionarea cladirilor istorice nu tine de trama stradala. Tine de fonduri si organizare buna. Nu din cauza tramei stradale sunt nereconditionate de atatia ani. De acord cu Ella, cu Cetatean, cu Sorina, cu Fany, cu Dan si cu alti oameni de bun simt si cu capul pe umeri, care au scris aici si cu faptul ca solutia de pavare cu dale, care mai sunt si sustinute precar cu lucrari de proasta calitate, prost montate, nu e buna. Schimbati solutia si imbunatatiti executia lucrarilor, nu restrictionati circulatia !. Asa au invatat toti politrucii si „specialistii” care au umplut primariile din Romania. Cand ceva nu merge bine, in loc sa gasim solutii viabile, restrangem, restrictionam, etc. Ma voi constitui parte in orice proces, in orice grup care va demara procedurile pentru anularea acestei decizii. Dar, mi se pare ca exista deja un precedent !. Oricum, cei care conduceti acum Constanta, pregatiti-va sa mergeti acasa dupa primele alegeri. Faceti rau si partidelor din care proveniti prin aceste decizii negandite, nechibzuite, neviabile, distructive.

  5. Atat timp cat ai institutii publice, o gramada mare de societati comerciale cu diferite tipuri de activitate, aceasta propunere de regulament nu este altceva decat o gluma proasta facuta de tot mai nepriceputii si incompetentii nostri administartori locali. Nu fac altceva decat sa se prefaca ca fac si ei ceva, experimente pe nervii, stresul si bani nostri !!!

  6. Acest regulament este o porcărie, ca tot ceea ce face noua administrație a orașului Constanța. Prin implementarea acestui „regulament” nu se vrea decât atragerea de noi fonduri la primărie în stilul șerifului de Nottingham, permanentizarea unor hoții oficiale la drumul mare prezentate cu pompă, fundițe colorate și cuvinte elevate. Probabil că nu s-au colectat suficiente fonduri din parcare până acum și de aceea a apărut această emanație. Totuși, constănțenii cumva trebuie să plătească tribut greu pentru simplul fapt că îndrăznesc să fie cetățenii acestui oraș minunat. Personal nu știu pe cineva care să se fi plâns de condițiile de trafic din Z.P., dar știu plângeri pentru construcții abuzive în Z.P., aprobate de Primărie, cum ar fi aceea de lângă Lupoaică. Pietonii au conviețuit mereu cu mașinile în Z.P., iar amprenta de CO2 eliminat este infimă față de cei care parchează în parcarea din portul turistic prin însăși faptul că traseele sunt scurte.
    Pe de altă parte acea declarație cum că șoferul își ia singur de nebun responsabilitatea reparării drumului mi-a produs un râs isteric, pur și simplu această idee îmi depășește cu mult inteligența și imaginația, este pur și simplu incredibil cum o persoană cu răspundere oficială emană astfel de aberații.

  7. Si masinile celor dela DNA vor semna declaratia ? S-au facut ca nu au vazut jaful banului public ,macar sa plateasca si ei mai gras

  8. Nu știu dacă ați observat, dar în noul regulament nu apare posibilitatea emiterii de permise de acces pentru taximetre. Dacă locuiești în peninsulă și ai de dus o persoană în vârstă la medic sau în altă parte, se pare că nu poți chema taxiul. Sau dacă vii cu bagaje / cumpărături și nu ai mașină cu permis de acces, la fel, nu poți intra cu taxiul. Probabil te lasă la una dintre intrări în peninsulă și cari singur ce ai de cărat.

  9. Zona peninsulara s-a transformat intr-un ‘sat de vacanta’ intens circulat si f.aglomerat zi si noapte, iar parcarea de la hotel Palace foloseste ca WC public ca si alte zone murdare si pline de balarii. Pavajul folosit aici este de cea mai proasta calitate si este sarit sau spart pe suprafete considerabile, toata zona este deplorabila prin prisma cladirilor parasite, dar unele inca bantuite de familii de tigani. Trotuarele au disparut facand loc masinilor sa parcheze pe 3randuri iar pietonii sa se strecoare printre ele. Ce nu inteleg este daca idiotii din primarie considera ca masinile riveranilor ar fi problema pentru distrugerea din pavaj incercand sa limiteze accesul a una masina per apartament :))), dar deja ne-am obisnuit sa ne asteptam la ce este mai rau din partea ‘alesilor’ nostri cu cap de lemn.

  10. Asta e solutie.!? Omoara economic zona , nu sunt in stare sa faca parcari … ca n toate celelalte centre vechi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mesajul Preşedintelui UDTR, Fedbi Osman, cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului

lun iul. 19 , 2021
Etnicii turci sărbătoresc în perioada 20-23 iulie una dintre cele mai mari sărbători religioase a Islamului, Kurban Bayramı (Sărbătoarea Sacrificiului). Kurban Bayramı comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim, cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia pentru Allah, optează pentru confirmarea devotamentului faţă […]
Fedbi Osman

V-ar putea interesa și: