Remus Negoi, deputat USR, a anunțat că a depus în Parlament două noi proiecte legislative.
Unul se refere la monumentele istorice propuse pentru clasare şi unul la accesibilizarea locurilor de joacă şi de activităţi sportive în aer liber pentru persoanele cu dizabilităţi.
„În acest moment nu există o situaţie centralizată a cererilor de clasare a monumentelor istorice. Din acest motiv, am iniţiat un proiect pentru înființarea unui Registru Electronic al monumentelor istorice propuse spre a fi clasate. Acesta ar urma să fie întocmit pe modelul Listei Indicative UNESCO pentru a se putea afla în orice moment informaţii despre denumirea, tipul şi adresa fiecărui monument propus spre a fi clasat, precum şi despre stadiul în care se află cererea de clasare. La momentul clasării oricărui monument din Lista Indicativă, acesta va fi publicat în Lista Monumentelor Istorice care este gestionată în prezent de Ministerul Culturii.”, a declarat acesta.
Cel de-al doilea proiect, depus împreună cu senatoarea Anca Dragu, prevede dotarea cu echipamente accesibilizate a locurilor de joacă şi a spațiilor recreativ-sportive pentru a asigura egalitatea de șanse persoanelor cu dizabilități.
În prezent, în România există foarte puține spații special amenajate pentru persoanele cu dizabilități în vederea participării lor la activități recreative, de timp liber și sportive. Parcurile sau locurile de joacă nu sunt prevăzute cu echipamente speciale pentru persoanele cu handicap, iar acest lucru le îngreunează accesul.
„Concret, iniţiativa urmărește ca autoritățile publice locale să fie obligate să adapteze regulamentele și planurile de amenajare astfel încât să creeze locuri de joacă şi pentru activităţi recreativ-sportive incluzive, dotate cu echipamente speciale pentru a răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi. Inechitatea pentru cetățenii cu dizabilități din cadrul legal actual trebuie remediată şi este necesară alinierea legislaţiei româneşti la standardele şi reglementările Uniunii Europene.”, a subliniat Remus Negoi.