Rețeaua de termoficare a Constanței a picat în cea mai friguroasă zi din an

Sediul Termoficare Constanța SRL

Luni dimineața era minus cinci grade Celsius în municipiul Constanța. Cea mai friguroasă zi din an.

Mii de locuitori ai orașului au avut parte de o surpriză neplăcută: au rămas în frig după ce rețeaua de termoficare a înregistrat o nouă avarie.

„Din cauza unor avarii apărute pe rețeaua de transport amplasată pe str. Moldovei si pe str. Chiliei nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de consum și a încălzirii fiind afectate zonele Tomis I, Tomis II și parțial zona Capitol si Casa de Cultură.”, au transmis reprezentanții Termoficare Constanța SRL.

Echipele de intervenție ale societății au început lucrările de eliminare a avariei.

Dacă de obicei spuneau că astfel de avarii sunt reparate în decursul zilei, de data aceasta s-au mulțumit să menționeze că după finalizarea avariei vor reveni cu un comunicat de presă cu privire la reluarea furnizării energiei termice sub forma de apă caldă de consum și încălzire către consumatorii finali afectați de această oprire.

De parcă nu era de ajuns, nici zona Stadion nu va avea căldură și apă caldă. De data aceasta, pentru că societatea efectuează lucrări de modernizare a rețelei termice de transport. Astfel, începând cu data de 30.01.2023, ora 08.00, s-a oprit furnizarea energiei termice către următorul punct termic care deservește zona menționată. Oprirea a fost anunțată la ora 08.30.

Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de circa 11 ore.

COMPLETARE. Termoficare Constanța SA a anunțat, după publicarea acestui articol, că s-a oprit apa și în zona Tomis 3, tot pentru lucrări de modernizare a rețelei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Accident rutier în Eforie, o adolescentă s-a ales cu piciorul rupt

lun ian. 30 , 2023
Un accident rutier s-a produs duminică dimineață la ieșire din Eforie Sud. Victima a fost un pieton. Medicii de la Ambulanță s-au deplasat la fața locului pentru a acorda primul ajutor. Au găsit o adolescentă de 15 ani, care avea fractură de membru inferior. Fata a fost transportată la spital […]

V-ar putea interesa și: