Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în primele nouă luni din acest an, rezultate financiare în scădere pe fondul influențelor generate de noul coronavirus, dar și din cauza volatilității fără precedent din piața petrolului.
Indicatori consolidați* | T3 2020 | T3 2019 | 9 luni 2020 | 9 luni 2019 | |
Cifra de afaceri brută | USD | 986.148.085 | 1.405.292.247 | 2.511.602.582 | 3.906.680.039 |
EBITDA | USD | 22.015.783 | 42.249.333 | (21.663.025) | 101.150.631 |
Rezultat net | USD | (29.717.254) | (7.481.293) | (156.188.365) | (26.919.405) |
În contextul pandemic, cererea de piață s-a contractat, generând presiuni majore pe marjele brute de rafinare. Astfel, în trimestrul 3 și în primele 9 luni ale anului 2020, acestea au scăzut substanțial față de indicatorii aferenti perioadelor similare din 2019 – 19,6 USD/t comparativ cu 41,1 USD/t în T3 2019, respectiv 11 USD/t comparativ cu 37,6 USD/t în primele 9 luni ale anului 2019.
La nivelul mediului de afaceri global, marjele de rafinare au resimțit la începutul anului o presiune majoră, ajungând la niveluri minime asemănătoare celor din 2008. Reducerea s-a accentuat în al doilea trimestru din 2020, din cauza stocurilor mari de produse petroliere și a creșterii prețului petrolului pe baza reducerilor OPEC de producție a țițeiului, care au fost coroborate cu cererea de piață extrem de scăzută. Chiar dacă în trimestrul 3 s-a înregistrat o ușoară îmbunătățire a marjei de rafinare, aceasta a fost insuficientă pentru a redresa nivelul marjelor brute, raportat la cele 9 luni din 2020.
Activitatea rafinăriei Petromidia Năvodari a fost oprită în perioada martie – aprilie pentru realizarea reviziei generale, o măsură obligatorie și necesară pentru asigurarea funcționării unităților de producție în condiții de maximă siguranță si eficienta. În această perioadă, au fost executate lucrări de mentenanță preventivă și corectivă, inspecții și verificări tehnologice, înlocuirea catalizatorilor și alte lucrări conexe la instalațiile rafinare și petrochimie.
În primele nouă luni din 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri brută consolidată de peste 2,5 miliarde USD, fiind în scădere, ca rezultat al cotațiilor de piață mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut, alături de un volum de vânzări mai mic, dar și din cauza altor factori importanți – revizia generală, volatilitatea fără precedent a pieței petrolului și scăderea semnificativă a cererii de pe piață cauzată de măsurile impuse de pandemie.
Pe fondul factorilor care au influențat mediului global, rezultatul operațional consolidat (EBITDA) a înregistrat o scădere, până la un negativ de 21,6 milioane de dolari, iar rezultatul net consolidat a consemnat o valoare negativă de 156 de milioane USD.
Valoarea totala a exporturilor realizate în perioada ianuarie – septembrie de rafinăriile Petromidia, Vega și Divizia de Petrochimie a Rompetrol Rafinare s-a ridicat la aproximativ 468 de milioane de dolari.
Rompetrol Rafinare a continuat să fie un contribuabil important la bugetul de stat al României, plătind 304 milioane USD în T3 2020 și peste 772 milioane USD în primele 9 luni ale anului 2020.
Principalii acționari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediul de Afaceri (44,7%).
Segmentul de rafinare*
T3 2020 | T3 2019 | 9 luni 2020 | 9 luni 2019 | ||
Cifra de afaceri brută | USD | 770.244.609 | 1.159.418.402 | 1.972.729.430 | 3.314.068.814 |
EBITDA | USD | 1.783.370 | 34.169.377 | (48.466.218) | 71.977.831 |
Rezultat net | USD | (40.811.501) | (647.895) | (151.116.639) | (9.804.148) |
Operațional | |||||
Materii prime procesate – Petromidia | Kt | 1.389 | 1.630 | 3.504 | 4.756 |
Materii prime procesate – Vega | Kt | 110 | 123 | 265 | 325 |
Producție Benzină | Kt | 310 | 408 | 830 | 1.212 |
Producție diesel & jet | Kt | 761 | 866 | 1.940 | 2.499 |
Vânzări carburanți- intern | Kt | 700 | 707 | 1.737 | 1.903 |
Vânzări carburanți- export | Kt | 324 | 520 | 908 | 1.643 |
Cifra de afaceri brută a segmentului de rafinare a atins peste 770 milioane USD în T3 2020 și aproape 2 miliarde de dolari în primele 9 luni din 2020, consemnând o scădere, comparativ cu aceleași perioade din 2019.
În primele 9 luni ale anului, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,5 milioane de tone de materii prime, obținând peste 830 kt de benzină și aproape 2 milioane de tone de motorină și combustibil special de aviație.
În primele 9 luni din anul 2020, rafinăria Petromidia a reușit să obțină rezultate bune la randamentul produselor albe (86,4%wt), pierdere tehnologică (0,889%wt) și indicele de intensitate energetică (99,3%).
Rafinăria Petromidia a continuat programele de optimizare a proceselor de producție (creșterea capacității de procesare împreună cu creșterea productivității de produse valoroase, reducerea pierderilor tehnologice, optimizare rețetelor de materii prime, etc.) și eficientizare a costurilor de operare (eficiență energetică și reducerea costurilor de procesare), programe începute în anul 2014 și continuate până în prezent.
În ceea ce privește rafinăria Vega Ploiești, unic producător intern de bitum și hexan, unitatea a înregistrat rezultate bune la următoarele capitole: pierdere tehnologică (0,79%wt), consum energetic (2,56 GJ/t) și disponibilitate mecanică (98,7%).
Rafinăria din Ploiești se află în sinergie perfectă cu rafinăria Petromidia Năvodari – cea mai mare din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Astfel, Petromidia îi asigură integral rafinăriei din Ploiești materiile prime/semifabricate necesare obținerii de produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.
Segmentul de petrochimie*
T3 2020 | T3 2019 | 9 luni 2020 | 9 luni 2019 | ||
Cifra de afaceri brută | USD | 37.566.311 | 44.304.554 | 100.122.489 | 134.954.909 |
EBITDA | USD | (4.340.045) | (9.099.238) | (20.017.287) | (19.192.523) |
Profit net / (pierdere) | USD | (5.492.682) | (16.192.587) | (29.679.108) | (35.737.813) |
Operațional | |||||
Propilenă procesată | kt | 32 | 40 | 80 | 116 |
Etilenă procesată | kt | 21 | 10 | 49 | 27 |
Producție polimeri | kt | 42 | 33 | 102 | 92 |
Total vânzări | kt | 39 | 43 | 111 | 123 |
Productia totală de polimeri in Segmentul de Petrochimie a fost de 102 kt în primele 9 luni din 2020, în creștere comparativ cu 9 luni 2019, când producța totală de polimeri a fost de 92 kt. Creșterea producției de polimeri a fost determinată, în principal, de programul de funcționare al instalației LDPE (polietilene de joasă densitate) în anul 2020.
Divizia de petrochimie a reușit, în 2020, dezvoltarea cu succes a unui nou produs (RMB30H), un sort special de polipropilenă dedicat măștilor medicale de protecție. Acesta asigură stratul din mijloc al maștii, cel mai important pentru filtrarea și protejarea împotriva agenților patogeni.
RMB30H este destinat, în special, pentru obținerea de material pentru filtrare, dar și pentru alte aplicații în zona de produse medicale (măști de protecție, echipamente de unică folosință) sau zona industrială (filtre profesionale cu rată mare de absorbție).
Instalația de Polietilenă de Joasă Densitate (LDPE) a segmentului de petrochimie funcționează 100% cu etilenă din import, iar instalația de Polipropilenă (PP) funcționează cu materie primă produsă și livrată intern de către rafinăria Petromidia.
Segmentul de petrochimie este unicul producător de polipropilenă și polietilene din România, reușind constant să-și majoreze cota de piață și pe categorile secundare de produse.
Segmentul de distribuție*
T3 2020 | T3 2019 | 9 luni 2020 | 9 luni 2019 | ||
Cifra de afaceri brută | USD | 729.828.230 | 876.630.346 | 1.774.823.130 | 2.298.552.271 |
EBITDA | USD | 24.954.841 | 22.630.529 | 44.593.962 | 49.523.015 |
Profit net / (pierdere) | USD | 17.259.663 | 10.730.300 | 22.773.211 | 22.028.198 |
Operațional – vânzări | |||||
Carburanți retail | Kt | 241 | 228 | 587 | 583 |
Carburanți en-gros | Kt | 361 | 373 | 864 | 967 |
Cantități GPL vândute | Kt | 107 | 112 | 251 | 321 |
Cifra de afaceri brută consolidată pentru segmentul de distribuție a înregistrat peste 729 milioane USD în T3 2020 și peste 1,77 miliarde USD în primele 9 luni ale anului 2020.
Profitul operațional (EBITDA), în perioada ianuarie – septembrie 2020, a fost de 44,5 milioane de dolari, iar profitul net atins de segmentul de distribuție a fost de 22,7 milioane de dolari, înregistrând o creștere sensibilă față de nivelul atins în 9 luni 2019.
Vânzările totale de carburanți pentru 9 luni 2020 s-au ridicat la 1,45 milioane tone, în ușoară scădere față de 9 luni 2019, ca rezultat direct a doua tendințe opuse – vânzari mai mari față de anul trecut în ianuarie și februarie, urmate de scăderi puternice pe masură ce au fost aplicate măsurile restrictive din perioada stării de urgență.
Cantitativ, vânzările totale de carburanti au fost, în T3 2020, cu 790 tone mai mari decat în T3 2019 (602 kt comparativ cu 601 kt), din care în zona de retail s-a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 6%, iar în zona de en-gros, o scădere de 3%.
La sfârșitul lunii septembrie 2020, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 1048 puncte de comercializare, incluzând rețeaua de stații proprii, stații partener și stații mobile (expres, baze interne de 9 și 20 metri cubi).