Roby este unul dintre câinii cu care se laudă jandarmii constănțeni. De fapt, ei spun că este camaradul lor, nu un simplu câine.
Roby s-a remarcat anul trecut, când, practic, a salvat viața unei persoane, dar și în aceste zile, când caută pachetele de cocaină care apar pe plajă ca ciupercile după ploaie.
„Roby este camaradul nostru de nădejde de 5 ani și provine de la Centrul Chinologic ,,Aurel Greblea” Sibiu.În aceste zile participă alături de jandarmi și celelalte forțe ale M.A.I. la căutările pachetelor aduse de valuri la malul Mării Negre. Roby și Sorin sunt eroii care în toamna anului trecut au găsit o persoană dispărută de 48 ore, aflată în stare de inconștiență la mai mulți kilometri de casă, salvându-i practic viața.”, au spus reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
În noiembrie 2018, aproape de o comună izolată din județ, a reușit să găsească, după trei ore de căutări, un bărbat de 64 de ani dispărut de două zile.
„Este prima misiune a lui, pe specialitatea pe care o are. I-am dat un obiect al persoanei dispărute, l-a mirosit și am luat urma persoanei. Câinele ne-a indicat canalul unde persoana a fost găsită. Persoana era dispărută de 48 de ore, sunt fericit că a luat urma după atâta timp, eu zic că e foarte, foarte bine!”, declara, atunci,Sorin Marcu, conductor câine de serviciu.
Roby are patru ani și șapte luni. A ajuns la Jandarmeria Constanța când avea 5 luni. Se antrenează câte cinci ore pe zi.
Inspectoratul Județean de Jandarmi are patru camarazi canini în echipă.
Sursă foto: IJJ Jandarmi